Decizia înseamnă că cea mai importantă piață pentru deșeurile exportate de UE va rămâne deschisă. Turcia primește mai mult de o treime din toate deșeurile din plastic exportate de Uniunea Europeană.
O evaluare a Comisiei Europene, obținută de POLITICO, prezintă o listă lungă de probleme legate de modul în care Turcia gestionează deșeurile provenite din UE, scoțând în evidență caracterul adesea opac și dificil de monitorizat al comerțului internațional cu deșeuri.
Printre problemele identificate se numără informațiile „limitate” privind modul în care sunt gestionate deșeurile din plastic, incertitudinile referitoare la modul în care regulamentul UE este implementat și aplicat, precum și participarea redusă a părților interesate la punerea în aplicare a politicilor în domeniu.
Comisia a intervievat mai multe părți interesate, care au estimat că doar aproximativ 10% dintre deșeurile din plastic sunt reciclate în Turcia, în timp ce cea mai mare parte ajunge în continuare la gropile de gunoi, este gestionată necorespunzător sau ajunge direct în mediul înconjurător. Aceste situații sunt menționate drept posibile motive pentru suspendarea exporturilor, în conformitate cu articolul 45 din Regulamentul UE privind transferurile de deșeuri.
Cu toate acestea, executivul european a concluzionat că transporturile de deșeuri către Turcia ar trebui să continue.
Evaluarea s-a concentrat asupra Turciei deoarece aceasta este, de departe, cel mai mare importator de deșeuri europene. Anul trecut, țara a importat 510.000 de tone de deșeuri din plastic provenite din UE, echivalentul a aproximativ 25 de miliarde de sticle de băuturi răcoritoare de 500 ml.
Cantitatea reprezintă 70% din deșeurile din plastic exportate de UE către țările OCDE și 36% din totalul exporturilor europene de deșeuri din plastic.
Potrivit Regulamentului UE privind transferurile de deșeuri, care restricționează exporturile anumitor categorii de deșeuri europene către țări terțe pentru a reduce poluarea, Comisia trebuia să evalueze până la 21 mai anul acesta dacă țările OCDE care importă cantități mari de deșeuri din plastic nu provoacă daune majore mediului sau sănătății populației.
În ciuda faptului că a semnalat „probleme grave” legate atât de deșeurile din plastic produse în Turcia, cât și de cele importate, în evaluarea sa întârziată, datată 1 septembrie, Comisia a decis că exporturile pot continua.
Executivul european a constatat că Turcia și-a consolidat cadrul juridic privind gestionarea deșeurilor din plastic, care este „în linii mari aliniat” normelor internaționale și europene, și că a îmbunătățit aplicarea legislației sale de mediu.
„O discrepanță îngrijorătoare”
Raportul arată o „discrepanță îngrijorătoare” între concluziile Comisiei și modul în care aceasta interpretează regulamentul, a declarat Lauren Weir, coordonatoare de campanii în cadrul Environmental Investigation Agency și al alianței Rethink Plastic.
„Procedura de protecție prevăzută de regulament permite în mod explicit luarea unor măsuri atunci când nu există suficiente dovezi privind gestionarea ecologică a deșeurilor”, a afirmat ea, adăugând că EIA va continua discuțiile cu Comisia pe această temă.
Dr. Sedat Gündoğdu, cercetător în domeniul mediului la Universitatea Çukurova și coordonator al Microplastic Research Group din Turcia, a declarat că legislația UE „impune în mod explicit luarea unor măsuri” în cazurile în care nu există suficiente dovezi privind gestionarea deșeurilor într-un mod sigur pentru mediu.
„Evaluarea Comisiei susține că nu există nicio problemă, în ciuda dovezilor copleșitoare. UE ar trebui să își asume responsabilitatea pentru poluarea pe care a generat-o și să suspende transporturile de deșeuri către Turcia, în loc să legitimeze această poluare”, a declarat el.
Raportul evidențiază „atât progresele realizate, cât și lacunele care trebuie în continuare remediate pentru a sprijini o gestionare a deșeurilor sigură pentru mediu”, a transmis un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.