Peste 10 ani, România ar putea rămâne fără pește. Avertismentul cercetătorilor

×
Publicitate

Deşi avem cel mai mare luciu de apă de pe tot cursul Dunării, năvoadele sunt tot mai goale. Mai grav este că potrivit cercetătorilor români, peste 10 ani, vom rămâne fără stocuri de pește.

Am ajuns în această situaţie din vina braconierilor care au distrus fauna, dar şi pentru că Lunca Dunării a fost îndiguită haotic.

În Galaţi, oraş vestit cândva pentru cherhanale, în galantare se mai zbate acum doar pește de la munte. Carasul, o specie fără prea mare importanţă economică, a rămas singurul produs local.

Cristina Butiseacă, angajată pescărie: "Crapul de la Braşov, păstrăvul tot de acvacultură."
Reporter: "Deci nu prea mai e peste pescuit din Dunăre?"
Angajată pescărie: "Din Dunăre mai puţin."

Lucian Lupu, pescar, Grupul de Producători Lotca: "În momentul de faţă, plătică, foarte puţină - care plătică, pe timpuri, era invazie. Nu mai spunem de crap şi somn, rămân legende."

Cercetătorii susţin că braconierii au decimat fauna atât pe fluviu cât şi în Delta Dunării. Aproape nu există zonă unde ecologiştii să nu găsească plase monofilament-strict interzise- care omoară în special puietul.

O altă cauză a capturilor din ce în ce mai puţine şi a dispariţiei peştilor, sunt digurile construite în timpul comunismului pentru orezării.

Peste un milion de hectare au fost atunci îndiguite, iar acum sunt terenuri agricole lăsate de Izbelişte. Din păcate, aici peştii îşi depuneau natural icrele. Odată ridicat digul, peştii au fost forţaţi să se reproducă pe cursul principal al Dunării, iar cea mai mare parte a puietului moare în primele două zile.

Nicolae Dimulescu, preşedinte ANPA: "Vă pot spune că stocurile de crap spre exemplu s-au diminuat cu peste 40 la sută"

Dr. Adrian Bâlba director complex muzeal Delfinariu Constanța: "Este o prostie să faci o orezărie unde câştigi câteva sute de euro pe an în condiţiile în care tu poţi face tone de peste sau zeci de tone de peşte la hectar."

Cercetătorii şi asociaţiile de pescari au cerut Ministerului Agriculturii un ajutor urgent: implementarea unui program naţional pentru refacerea faunei în Dunăre şi în Deltă. Din păcate, angajaţii ministerului le-au dat un răspuns descurajant.

Daniel Botănoiu, secretar de stat Ministerul Agriculturii: "Nu nu aş numi că există un proiect, este o preocupare, un studiu şi o analiza pe care noi o facem cu privire la aceste discuţii, la aceste preocupări."

Potrivit specialiştilor, nu mai este timp de discuţii. În fiecare hectar de luciu de apă pierdut mor trei tone de puiet. În tot acest timp, 80% din peştele mâncat de romani vine din Grecia, Ungaria sau chiar Statele Unite ale Americii.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62010857
Cum arată Crăciunul românilor pe rețelele sociale. Ce poze au postat de sărbători

Aproximativ 12 milioane de români folosesc zilnic reţelele de socializare şi toţi au fost de acord că spiritul Crăciunului trebuie să fie viu şi în mediul online.

62010869
Cât au cheltuit românii pe sejururile cu ocazia Crăciunului

18 milioane de euro au cheltuit românii pe excursii în ţară, cu ocazia Crăciunului, mai mult decât anul trecut - estimează specialiştii din industria turismului.

62010846
Tren cu călători, blocat în câmp. Pasagerii au avut căldură și lumină

Un tren cu zeci de călători a stat, miercuri noapte, 3 ore în câmp, după ce a apărut o defecţiune la locomotivă.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.