Permisul auto, tot mai greu de obținut în România. Clasamentul județelor unde se iau cel mai greu examenele de condus

×
Publicitate

Permisul auto este tot mai greu de obținut. Puțin peste o treime dintre elevii școlilor de șoferi din România au luat carnetul din prima încercare anul trecut.

În alte țări din Europa procentul este de aproape trei ori mai mare. Instructorii spun că de vină este timpul lung de examinare la traseu, dar și presiunea dată de camerele de supraveghere.

Unii experți în conducere defensivă, au altă explicație: mulți candidați sunt slab pregătiți.

În Bistrița-Năsăud, promovabilitatea la examenul teoretic la prima examinare este de 30 la sută.

Puținii care reușesc să treacă din prima de testul grilă sunt programați la proba practică - traseul prin oraș. Vlăduț are 19 ani și dă pentru a treia oară traseul.

Reporter: Ai mai încercat?

Vlăduț: Da!

Reporter: Și ce s-a întâmplat?

Vlăduț: Greșelile mele, neasigurare. A doua oară, la un sens giratoriu, nu am acordat prioritate și am căzut.

Și în județul Cluj, emoțiile sunt împărțite.

Mihai a schimbat două școli, până a găsit instructorul potrivit.

Mihai Neciu, candidat pentru permisul auto: "Oricum, după ce dau sala, voi mai lua încă 2-3 ore de condus, să fiu sigur".

Mulți cursanți, însă, merg la examen chiar dacă nu sunt pregătiți.

Dan Gîrtofan, pilot de raliuri: "Cred că lumea nu este conștientă de ce riscuri înseamnă să conduci o mașină în ziua de astăzi. Oamenii nu învață și nu sunt conștienți că trebuie să învețe că să circule vin nepregătiți, fușeresc, nu citesc".

Drept dovadă, anul trecut, doar o treime dintre doritori au luat permisul din prima încercare.

Cel mai rău, la traseu, stăm în Bihor, Giurgiu și Ialomița. Prin comparație, în Italia, de pildă, rata la primă examinare este de aproximativ 80 la sută.

Marco Tempestini, instructor de conducere defensivă: "Nici 100 de ore un șofer nu este în stare să conducă prudent și corect. Are nevoie să învețe luni de zile. În țările europene/după ce ai luat sala, ai șase luni până când dai de permis și poți să folosești mașina împreună cu cineva care are deja permis și este gen un tutor al tău".

Pe de altă parte, potrivit experților, România este încă în urmă cu aducerea la zi a
teoriei și practicii în condus.

Titi Aur, instructor de conducere defensivă: "Sistemul este învechit, este sub nivelul anilor 80. Au apărut multe noutăți din punct de vedere conducere defensivă care ar trebui să fie și în sistemul de școlarizare."

Un alt factor, însă, susțin reprezentanții școlilor de șoferi, ar fi...teama.

Alexandru Bentea, manager scoala de şoferi: "Cred că suntem singura țară din Europa unde în timpul examenului se supraveghează atât video, cât și audio din autovehiculul de examen. Asta pune presiune destul pe mare pe candidat".

Un proiect de lege ia în calcul că la examinarea practică, în mașină să fie prezent și instructorul.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Poliția de frontieră a oprit intrarea în România a peste 30 de tone de deșeuri. Din ce țară au fost trimise la noi

Poliţiştii de frontieră din judeţul Bihor, împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii de Mediu,au oprit, în ultimele 24 de ore, intrarea în ţară a două TIR-uri încărcate cu peste 30 de tone de deşeuri.

 

Comisia Europeană cere României să rezolve neregulile în ceea ce privește unele produse de origine animală

Comisia Europeană a trimis României un avertisment pentru nerespectarea normelor de siguranță alimentară la anumite produse, în special de origine animală.

Românii s-au angajat în număr mare la stat, în luna martie. Ce beneficii au aceștia față de cei care se angajează la privat

Angajările la stat au avut o creștere în luna martie, când au fost scoase pe piață peste trei mii de locuri de muncă, cât în ianuarie și februarie la un loc.  

Recomandări
MF anunță execuția bugetară la 7 luni: Deficitul se reduce cu 28,36 miliarde de lei față de 2025 și coboară la 2,34% din PIB

Ministerul Finanțelor a făcut publică luni execuția bugetară pe primele 7 luni ale anului, potrivit căreia deficitul s-a redus cu 28,36 miliarde lei, până la 2,34% din PIB.

SUA au atacat din nou Iranul. Teheranul anunță represalii și lovește baze americane din Iordania

Statele Unite au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului împotriva unor ţinte americane din Iordania, transmite AFP.

Simplu de aplicat. Cum folosim metoda ”sinking funds”, ca să evităm cheltuielile prea mari, care lovesc bugetul familiei

Vacanța e pe terminate, începe școala și urmează o lună aglomerată pentru bugetul familiei. Dacă unele cheltuieli sunt neprevăzute, pentru altele ne putem pregăti din timp.