”Dama cu camelii”, metoda prin care cămătarii de lux din Capitală au pus mâna pe 46 de case

×
Publicitate

Mai mulţi cămătari de lux, care spuneau că operează după metodă botezată chiar de ei ''Dama cu camelii'', au intrat în atenţia autorităţilor.

46 de apartamente şi case din Bucureşti şi Ilfov ar fi ajuns ilegal în proprietatea lor pentru că au profitat de nevoia şi neştiinţă unor oameni creduli. Suspecţii, spun procurorii DIICOT, au acordat împrumuturi cu dobânda mare şi termen scurt de returnare şi de fiecare dată au cerut drept garanţie locuinţa celui ajuns la ananghie.

Profilul victimei era mereu acelaşi: o persoană care avea o proprietate, avea mare nevoie de bani şi nu putea să obţină rapid un împrumut de la bancă.

Cămătarii erau mereu în gardă. Le ofereau suma dorită rapid, însă aveau trei condiţii: să semneze un contract în fața unui notar, în care suma reală creştea cu 10 la sută în hârtii, să fie de acrod să returneze împrumutul în termen scurt şi să garanteze cu un imobil.

Apoi aşteptau că omul să nu poată achita datoria şi orice întârziere atrăgea executarea silită.

'De exemplu, o victima şi-a pierdut apartamentul evaluat la 70.000 de euro după ce a împrumutat 6.000 de euro. Trebuia să restituie banii în 5 zile, dar nu a reuşit, spre încântarea membrilor grupării, care au reuşit să îl cumpere cu 20.000 de euro de la licitaţie trucată.

Prin aceeaşi metodă şi cu alţi 20.000 de euro au pus mâna, spun procurorii, şi pe un apartament dintr-un imobil din sectorul 4. Evaluat la aproape 45.000 de euro, proprietara şi-a luat adio de la el pentru 5.500 de euro luaţi cu camătă.

Iar exemplele pot continuă pentru 46 de imobile din Bucureşti şi Ilfov cumpărate cu preţuri derizorii.

Schemă nu era însă posibilă fără ajutorul unui executor judecătoresc.

Pentru un succes garantat, executorul judecătoresc avea misiunea de a anunţa cât mai târziu licitaţia. Cu cel mult o zi înainte şi cât mai aproape de ora la care băncile îşi închid porţile, că să nu aibă nimeni timp să depună garanţia. Aşa, la licitație veneau tot membrii grupării.

Implicaţi în această afacere ar fi nu mai puţin de 29 de indivizi. Cu toţii au fost duşi la audieri la DIICOT.

Procurorii DIICOT îi suspectează de cămătărie, şantaj şi deturnarea licitaţiilor publice. După audieri se pot decide şi eventualele reţineri.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
Citește și...
61871488
Aglomerație la metrou, joi dimineața, după ce un tren s-a defectat

Un tren de metrou s-a defectat, joi dimineața, la intrarea în stația Obor. Din acest motiv, călătorii au fost nevoiți să coboare, ceea ce a provocat aglomerație.

61914847
Accident grav în Neamţ. A fost activat planul roşu

Un camion şi un microbuz s-au ciocnit pe o şosea din judeţul Neamţ.

61914842
Copil de 9 ani, la un pas de moarte după ce a fost lovit de cal, în Galați

Un băiat în vârstă de nouă ani din Galaţi a fost la un pas de moarte după ce a fost lovit puternic în cap de calul din gospodărie.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Cele trei nume care intră în calculele lui Nicușor Dan pentru funcția de premier. Puținele scenarii care i-au mai rămas

Președintele Nicușor Dan a anunțat, din nou, că nu concepe un guvern din care să facă parte AUR sau care să fie votat de AUR.

Exchange imago0835010938h
Reacția BNR după saltul euro peste 5,34 lei. Ce spune banca centrală despre deprecierea agresivă a leului

Moneda națională continuă să se devalorizeze agresiv. Euro a făcut, joi după-amiază, un salt mare pe piața interbancară și a ajuns în câteva momente la un maxim istoric de peste 5 lei și 34 de bani. 

Plaja mamaia
Plajele extinse sunt înghițite de mare. Cum arată acum litoralul în Mamaia

Pe litoralul românesc marea începe să înghită o parte din plajele extinse cu milioane de metri cubi de nisip. Potrivit măsurătorilor specialiștilor, unele sectoare au pierdut aproximativ 20 de metri în ultimii trei ani.