Potrivit unor surse din anchetă, mai mulți tineri antreprenori ar fi făcut angajări fictive și nu au cumpărat echipamentele pentru care au obținut bani.
La 6 dimineața, trupele speciale au bătut la ușa suspecților. Printre ei ar fi și o tânără cunoscută în lumea mondenă. Potrivit unor surse din anchetă, suspecții au făcut angajări fictive și ar fi folosit facturi false pentru a justifica cheltuirea fondurilor.
Corespondent Știrile Pro TV: „Anchetatorii au verificat, în această dimineață, sediile mai multor firme, beneficiare ale programului StartUp Nation. Polițiștii au vrut să afle dacă există, în realitate, echipamentele pe care tinerii antreprenori au declarat că le-au cumpărat”.
Ancheta este de amploare, cu ramificații în mai multe județe. Prejudiciul depășește șase milioane de lei, spun autoritățile.
Maria Mitroi, purtător de cuvânt IPJ Timiș: „Polițiștii au pus în executare 71 de mandate de percheziție domiciliară. Activitățile s-au desfășurat pe raza județelor Timiș, Bistrița-Năsăud, Mehedinți, Gorj și municipiul București. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat și obținere ilegală de fonduri”.
15 persoane vizate de anchetă vor fi audiate. Programul StartUp Nation este gestionat de Ministerul Economiei și se adresează tinerilor de 30 de ani.