Pelerinajul de la Sfânta Cuvioasă Parascheva. Credincioșii așteaptă la o coadă de doi kilometri pentru a atinge moaștele

×
Publicitate

Zeci de mii de credincioși participă în aceste zile, la Iași, la pelerinajul anual dedicat Sfintei Parascheva.  

Peste 120.000 de oameni au ajuns până acum la moaștele depuse în fața Catedralei Mitropolitane. Printre ei și mulți copii veniți să se închine cu părinții, frații sau bunicii lor.

O delegaţie de preoţi greci a adus mâna Sfântului Andrei Criteanul la catedrala Mitropolitană din Iaşi.

Racla a fost aşezată în baldachinul cu flori, lângă cea a Sfintei Parascheva. A fost ales în mod special acest sfânt pentru că Patriarhia Română a declarat 2023 drept anul comemorativ al cântăreţilor bisericeşti.

Andrei Criteanul este cel care a compuns multe dintre imnurile liturgice și canoanele folosite și acum de biserică.

Sfântul Andrei Criteanul este cel care a compus rugăciunile şi cântările bisericeşti de joi cu care păşesc în gând şi acum pelerinii care vin să se închine la sfintele moaşte.

IPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei: „Sfântul îi inspiră pe credincioși să aibă smerită cugetare, să-și întoarcă mintea de la cele trecătoare ale acestei luni către cele veșnice ale lui Dumnezeu în esență".

Doi fraţi de patru și nouă ani au venit din Dolj, împreună cu mama lor. Nici frigul şi nici oboseala nu i-au oprit.

Băiat: „Îi cer noroc”.

R: Cine are nevoie de ajutor de la sfânta?

Băiat: „Mama”.

Băiat: „Mami. Pentru că mereu lucrează și vine seara târziu”.

R: Și vrei să stea mai mult cu tine?

Băiat: „Da”.

Femeie: „Sunt foarte mândră de ei. Îmi sar în brațe și atunci îmi trece orice oboseală. Ce să îmi spună...să stau acasă să nu mai lucrez".

În rugăciunile celor mici s-au aflat părinții, rudele, dar și animalele de companie.

Fetiță: „Mami. Să stea cu mine puțin și să fie și sănătoasă”.

Tată: „Să se roage pentru ea pentru părinții ei și are și un iepure și are și doi căței”.

R: Pentru iepuraș te rogi?

Fetiță: „Da".

Au fost, însă, și micuți care şi-au pierdut răbdarea.

Femeie: „Mai putem, trebuie. E puțin greu că s-a plictisit. Stăm deja de două ore".

Până acum pe la raclă au trecut peste 120.000 de pelerini. Unii au avut probleme. 140 dintre ei au primit îngrijiri medicale după ce au leşinat sau au căzut, iar 10 au ajuns la spital.

Peste 6.000 de credincioși așteaptă constant la rândul care se întinde pe aproape doi kilometri. Este ziua cu cei mai mulți pelerini de până acum, majoritatea veniți din toate colțurile țării: 500 de autocare pline cu oameni au ajuns, dar au fost și oameni care au venit cu trenul.

Corespondentul Știrile PRO TV a vorbit cu unii dintre oamenii care așteaptă să ajungă la raclă, iar aceștia au povestit cum au îndurat drumul lung și așteptarea cu gândul la cei dragi de acasă.

O femeie de 80 de ani a venit să se roage pentru cei nouă copii și nu mai puțin de 30 de nepoți, iar o alta a venit să îi mulțumească Sfintei pentru că i-a salvat băiețelul grav bolnav.

Unii au venit să dăruiască. O familie din Adjud a venit de acasă cu flori și mâncare pe care vor să le împartă sărmanilor.

Apogeul sărbătorii va fi sâmbătă, pe 14 octombrie, atunci când se sărbătorește hramul Sfintei Cuvioase Parascheva.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62393706
Un pompier din Maramureș a lovit o fetiță pe trecerea de pietoni. DrugTest-ul a arătat un rezultat pozitiv la canabis

Un tânăr de 24 de ani, pompier în Maramureș și aflat la volanul mașinii personale, a lovit o fetiță de opt ani pe trecerea de pietoni, iar la verificări a fost depistat pozitiv cu aparatul DrugTest.  

62351885
Tânărul care a înjunghiat o persoană pe o stradă din Târgu Jiu, căutat în continuare. Ce se întâmplă cu complicii săi

Poliţiştii şi procurorii din Gorj au continuat cercetările în dosarul de tentativă de omor şi-l caută în continuare pe tânărul de 29 de ani care a înjunghiat o persoană pe o stradă din Târgu Jiu, în 23 septembrie.

62393728
Mai mulți turiști irlandezi s-au rătăcit în Munții Rodnei din cauza ceții. Au petrecut noaptea la aproape 2.000 de metri

Unsprezece turiști irlandezi s-au rătăcit în Munții Rodnei și, panicați, au cerut ajutor celor de la Salvamont după ce au petrecut noaptea sub cerul liber.

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Primul ministru care a obținut aviz favorabil în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.