Corespondent Știrile PRO TV: „Credincioșii se vor aduna aici, la Catedrala Națională, începând cu ora 16, unde vor participa la slujba de Vecernie și vor primi ramuri de salcie, simbolul sărbătorii Floriilor.
După acest moment, vor porni în pelerinaj spre Catedrala Patriarhală, pe un traseu care traversează mai multe artere importante din centrul orașului. Este unul dintre cele mai așteptate momente din această perioadă, care adună, an de an, numeroși credincioși de toate vârstele.
Dacă aveți drum prin oraș, e bine să știți că între orele 16 și 18 vor fi impuse restricții de trafic. Printre străzile vizate se numără Calea 13 Septembrie, Bulevardul Libertății și Bulevardul Unirii.
Poliția va fi în teren și va dirija circulația, iar șoferii sunt sfătuiți să evite zona și să folosească rute alternative.”