Pedeapsa primită de şoferul filmat când făcea depăşiri periculoase cu cisterna

62089950

Şoferul unei autocisterne a fost amendat marţi şi a rămas fără permisul de conducere pentru 30 de zile, după ce a fost filmat în momentul în care efectua mai multe depăşiri neregulamentare pe DN76 Brad-Deva.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, şoferul este în vârstă de 30 de ani, este din localitatea Tomeşti, iar fapta pentru care a fost pedepsit a avut loc pe 24 octombrie.

"Bărbatul se afla la volanul unei autocisterne şi a fost filmat de camera de bord a unui autovehicul aflat în trafic, ulterior imaginile fiind postate în spaţiul online. Şoferul de 30 de ani a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 580 lei şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile", a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu, potrivit Agerpres.

Conform imaginilor şi comentariului care le însoţeşte, fapta ar fi avut loc pe raza localităţii hunedorene Săliştioara. În materialul video se poate observa cum autocisterna a depăşit mai multe maşini, chiar dacă marcajul era linie continuă, la un moment dat fiind traversată şi o alveolă de pe mijlocul drumului.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62090281
Panourile care indică nivelul de poluare, nefuncţionale de ani de zile. Cât au costat

O investiție importantă a Ministerului Mediului pentru informarea populației asupra calității aerului s-a dovedit un mare fiasco.

62086038
Femeie arestată când a mers să-şi scoată cazierul. Explicaţia Poliţiei

O tânără din Arad care s-a prezentat la ghişeu pentru a cere cazier a fost reţinută, după ce poliţiştii au constatat că pe numele acesteia exista emis un mandat european de arestare.

62090283
Ryan Holiday, despre fake news: „Mass-media a devenit disperată după click-uri”

Ryan Holiday, autorul american, controversat din cauza cărții sale despre "știrile false", a oferit un interviu pentru corespondentul Știrilor Pro TV, Vitalie Cojocari, povestind despre acest subiect.

Recomandări
Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
PNL semnează astăzi acordul cu Luca Niculescu. Condițiile liberalilor pentru susţinerea pe o perioadă „limitată”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, ar urma să semneze, duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu, un acord de susţinere în care acesta se va angaja să păstreze ţintele de deficit asumate de România.

Incendiu is
Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură după explozia unui transformator la CET : „Au ars instalații pe partea electrică”

Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură, după ce un incendiu a izbucnit sâmbătă la Centrala Electrică de Termoficare. Un transformator a explodat, iar instalațiile au fost oprite complet. 15 angajați se aflau în clădire. Din fericire, nu sunt victime.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.