FOTO. Accident îngrozitor în Tulcea. A intervenit elicopterul SMURD

62292372

Patru persoane au fost rănite, duminică, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un stâlp, iar la accident a intervenit şi elicopterul SMURD.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea a transmis, printr-un comunicat de presă, că pompierii au fost alertaţi, duminică, cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Nicolae Bălcescu, potrivit News.ro.

Un autoturism în care se aflau patru persoane, un bărbat şi trei femei, a intrat intr-un stâlp.

"Către locul indicat de apelant, au fost direcţionate două echipaje de pompieri, o autospecială de stingere şi o autospecială de descarcerare.
Nu a fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare, cele patru victime reuşind să iasă singure din autoturism", se arată ín comunicat.

accident Tulcea

 

Echipajele de intervenţie s-au asigurat că maşina nu prezintă pericol de incendiu.

În urma accidentului, cele patru persoane au fost rànite. O femeie a fost preluată de elicopterul SMURD Constanţa, iar celelalte victime au fost duse cu ambulanţe la Spitalul Judeţean Tulcea pentru íngrijiri medicale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
Citește și...
62185757
Alexandru Arşinel a fost înmormântat în Cimitirul Bellu. Colegii și prietenii și-au luat rămas bun cu lacrimi în ochi
Vegheat de un soare blând, actorul Alexandru Arșinel a fost condus pe ultimul drum de cei care l-au prețuit pentru o viață dăruită scenei. Cu ochii în lacrimi, colegii de la Teatrul de revistă „Constantin Tănase” și-au luat rămas bun.
62199146
Un bărbat a murit după ce a fost lovit de trăsnet, în timp ce culegea ciuperci
Un bărbat din judeţul Bihor a fost găsit inconştient, într-o pădure, şi a murit la scurt timp la spital, principala ipoteză legată de cauza decesului fiind aceea că a fost surprins de furtună şi lovit de un trăsnet în timp ce culegea ciuperci.
62292368
O femeie a anunțat poliția că nepoata ei de nouă ani a fost violată de un băiat de nouă ani. Surse: Violul nu se confirmă
O femeie a anunțat, duminică, că nepoata ei în vârstă de nouă ani a fost violată, în baia școlii, de un băiat de nouă ani. Potrivit unor surse, violul nu se confirmă.