Patru mașini s-au izbit violent, după ce un șofer nu a acordat prioritate. Patru oameni au fost răniți

×
Publicitate

Patru oameni au fost răniți după ce patru mașini s-au izbit violent într-o intersecţie din județul Dâmbovița.

Din primele cercetări, accidentul s-a produs pentru că unul dintre șoferi nu ar fi acordat prioritate de trecere.

Printre cei răniţi s-a aflat și o copilă de doi ani și jumătate, care nu a avut însă nevoie de internare.

Pentru că situația să nu scape de sub control, la faţa locului au intervenit și polițiștii serviciului de acțiuni speciale, dotați cu armament.

Accidentul s-a produs aproape de ieşirea din localitatea I.L.Caragiale, pe Drumul Naţional 72. Într-o intersecţie, două autoutilitare, una cu marfă şi una cu muncitori, s-au izbit cu alte două maşini. În duba cu marfă se aflau doi soți alături de fiica lor

Martorii au sărit imediat în ajutorul răniţilor şi i-au ajutat să iasă din maşini.

În urma accidentului, 4 persoane cu vârste între 15 şi 23 de ani au suferit leziuni.

Plt.adj. Cătălin Gura,n comandant Detaşament de pompieri Moreni: „Detaşamentul de pompieri Moreni a intervenit cu două autospeciale, una pentru descarcerare şi un echipaj de prim-ajutor pentru asigurare zonă la un accident rutier produs între patru autoturisme. Acţionam pentru scoaterea autovehiculelor de pe partea carosabilă.”

Cei patru răniţi, printre care copilul de doi ani şi jumătate, au primit îngrijiri medicale la faţa locului. Pentru cei trei adulţi s-a luat decizia să fie transportaţi la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului judeţean, pentru îngrijiri şi investigaţii suplimentare. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62206606
Viața unui tânăr de 35 de ani a fost salvată de medici printr-o operație efectuată pentru prima dată în România
O intervenţie chirurgicală în premieră a avut loc la Târgu Mureş. Viața unui tânăr de 35 de ani a fost salvată de o echipă complexă de medici, după ce acesta a fost implicat într-un accident rutier.
62206597
Locuri de parcare rezervate poliției din Lugoj, ocupate de două mașini de lux
Caz incredibil în Banat. Doi bărbați și-au parcat bolizii de lux, un Ferrari și un Lamborghini, pe locurile rezervate poliției din Lugoj.
62206595
Copil de 3 ani, mușcat de câine în timp ce se afla în apă, pe plaja din Mamaia
Un copil de trei ani aflat în mare, în zona Mamaia Nord, a fost muşcat, luni seară, de un câine care era tot în apă, cu stăpânul său. Copilul a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale.