Patronul unui pub a oferit mâncare gratis, dar apoi a fost obligat de primărie să o vândă. Ce sumă cere

62154473
Facebook.com

Patronul unui pub din Marea Britanie a recurs la o stratagemă pentru a nu fi obligat să-și închidă afacerea în timpul carantinei: vinde un întreg meniu pentru infima sumă de 1 pence. Cinci bani, în lei românești.

Patronul de la The Ships & Giggles a recurs la această tehnică de marketing, în plină pandemie, iar acum oamenii se înghesuie ca să cumpere mâncare de la el. Inițial, a oferit-o gratis, dar acest lucru nu a corespuns cu o hotărâre a Consiliului Local din Lancashire, arată publicația The Sun.

Andy MacDonald, în vârstă de 36 de ani, este proprietarul pubului Ships and Giggles din Preston, care a fost plasat, alături de alte afaceri din zonă, sub cele mai stricte reguli anti-coronavirus, începând de vinerea trecută.

Ca să nu-și închidă afacerea, el a început să servească gratuit fish and chips sâmbătă. Reprezentanții Consiliului Local au spus însă că încalcă regulile, deoarece, practic, mâncarea nu era vândută.

„Ofer o masă gratuită pentru persoanele de condiție modestă - și ni s-a spus că nu putem face asta. Este o mare rușine. Ne-am supus regulilor pentru a ne asigura că putem funcționa în timpul pandemiei, iar acum ni se spune că trebuie să închidem din nou. Este ridicol” a spus Andy.

El crede că autoritățile sunt de vină pentru cazurile din ce în ce mai numeroase de COVID.

„Dar responsabilitatea revine guvernului. Au înnebunit cu toți. Ar fi trebuit să ne țină pe toții închiși. În schimb, au redeschis totul, apoi au dat vina pe sectorul ospitalității. Au pierdut pariul și asta ar putea să ne coste totul” a spus patronul de pub.

Andy acuză că regulile impuse de Primărie sunt neclare, mai ales că modificarea de hotărâre precum că nu poate să vândă mâncare gratuită împreună cu alcoolul au apărut numai după ce a început să facă acest lucru.

Ca o reacție la regulile impuse de consiliul local, el vinde acum mâncarea care însoțește alcoolul pentru suma de 1 pence. „Dacă ați fost afectați de criza coronavirusului plătiți un pence. Dacă aveți o situație mai bună, plătiți un pic mai mult” le-a spus el clienților.


Oficialii Consiliului Local Preston susțin, într-o declarație că „au apărat activ întreprinderile” din oraș, dar există restricții ferme pe care întreprinzătorii trebuie să le respecte dacă vor să rămână deschiși, în siguranță.
Noile reguli permit ca alcoolul să fie vândut doar alături de un fel de mâncare principal, pe care clientul trebuie să o plătească, arată sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62154472
Ambasadorul SUA atacă dur corupția fostului guvern PSD. ”Nu va fi acceptată”

Corupţia din guvernul anterior, care s-a concretizat în relaxarea legilor justiţiei doar pentru a-i ajuta pe fostul lider PSD Liviu Dragnea şi pe alţii să evite pedeapsa cu închisoarea, nu va fi acceptată, a spus ambasadorul SUA în România.

62154469
Marcel Ciolacu s-a convins că masca oprește coronavirusul, după o întâmplare din PSD. Înainte refuza să o poarte

Marcel Ciolacu este convins că masca de protecție poate să oprească răspândirea coronavirusului, după experiențele pe care le-a avut în cadrul partidului.

62154468
O vulpe a fost lovită de mașină, în plin centrul Bucureștiului. Cum a ajuns acolo

O vulpe a fost lovită de o maşină pe Splaiul Unirii, animalul murind în urma impactului, a declarat directorul general al Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), Andrei Mina-Drăghici.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.