Parlamentul European va avea cu 15 deputaţi mai mult în 2024. Țările care câştigă reprezentanţi

62365135

Încă 15 deputaţi europeni vor ocupa locuri în Parlamentul European după alegerile europarlamentare de anul viitor, după ce guvernele au ajuns la un acord preliminar cu privire la dimensiunea şi forma componenţei acestuia.

Cele mai câştigate țări vor fi Franţa, Spania şi Ţările de Jos. Fiecare dintre aceste ţări va avea doi europarlamentari în plus, în timp ce ţările care vor câştiga încă un eurodeputat sunt Austria, Belgia, Polonia, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Letonia, Irlanda şi Danemarca, potrivit unui document al Consiliului UE datat 26 iulie.

Nicio ţară nu va pierde vreun loc în hemiciclu, precizează News.ro, care citează Politico.

Modificările – care necesită încă aprobare legală formală din partea Consiliului European şi a Parlamentului însuşi – vor spori numărul de locuri în PE de la 705 în prezent la 720 între 2024 şi 2029.

Parlamentul – care nu are puterea de a decide singur asupra propriei componenţe – îşi schiţase o schemă uşor diferită, care ar fi adus creşterea numărului de eurodeputaţi la doar 716. În negocierile dintre guverne, Franţa, Belgia şi Polonia au adus argumente convingătoare pentru a adăuga încă patru locuri pentru ele.

Locurile sunt distribuite în funcţie de un calcul care ţine cont de schimbările în dimensiunea populaţiei, dar, de asemenea, suprareprezintă uşor cele mai mici ţări membre UE.

Wouter Wolfs, cercetător la Institutul de Guvernanţă Publică KU Leuven, a scris că Franţa, Belgia şi Polonia au fost „marii câştigători”, deoarece locurile lor suplimentare „nu erau neapărat necesare” pentru a fi în conformitate cu principiile care guvernează componenţa Parlamentului.

„Decizia Consiliului depăşeşte ceea ce era strict necesar”, a declarat pentru Politico şi europarlamentarul Loránt Vincze, unul dintre autorii principali ai poziţiei Parlamentului. „Vom discuta decizia în Parlamentul European după vacanţa de vară”, a spus el.

În document, guvernele UE au eliminat, de asemenea, propunerea Parlamentului de creare a unei circumscripţii paneuropene cu 28 de deputaţi europeni, ca parte a unei propuneri separate de simplificare a alegerilor UE.

Europarlamentarul Sandro Gozi, care a contribuit la elaborarea poziţiei Parlamentului cu privire la componenţa sa, a salutat locurile suplimentare pentru Franţa, Belgia şi Polonia, dar a calificat ca fiind „foarte greşit” faptul că nu se face referire la circumscripţia de la nivel UE. „Nu vom renunţa”, a promis el.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62371123
Seară cu multe emoții pentru absolvenții Universității de Medicină din Iași. Peste 1.600 de studenți au devenit medici

A fost o seară cu multe emoții pentru absolvenții Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.  

62371122
Mobilizare impresionantă la un incendiu din Cluj-Napoca. A ars un depozit de piese auto și au intervenit chiar și cisternele

A fost mobilizare impresionantă de forțe pe o stradă din Cluj-Napoca, după ce un depozit de piese auto a luat foc.

62371088
SUA vor vinde României 16 vehicule amfibii de asalt. Țara noastră va plăti 120,5 milioane de dolari

Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către România a 16 vehicule amfibii de asalt şi a echipamentelor aferente, pentru un cost estimat la 120,5 milioane de dolari, a anunţat, joi, Pentagonul.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.