Orașul din România care s-ar putea dezvolta „pe verticală”. Va câștiga 120.000 de mp

×
Publicitate

În timp ce multe oraşe mari din ţară se extind la periferie cu noi cartiere, unele autorităţi încearcă să mărească centrul pe verticală.

Împreună cu mai mulţi specialişti în construcţii, Primăria propune un proiect şi vrea să îi oblige pe cei care deţin imobile mici să le mai adauge câteva etaje. Iniţiativa a stârnit, însă, nemulţumirea unor proprietari, iar unii arhitecţii resping proiectul.

Proiectul aflat încă în dezbatere publică propune înălţarea a aproape o sută de clădiri din centrul municipiului Oradea. Imobilele, spun susţinătorii ideii, sunt ridicate între construcţii mari şi nu se mai potrivesc în arhitectura zonei.

În cazul unei case amplasate între două clădiri mult mai înalte decât ea, specialiştii propun să îi fie adăugate două etaje. Locatarii resping ideea, mai ales că pentru ei înseamnă cheltuieli mari.

Locatar: „Nu ştiu ce să spun, dar nu-i văd rostul."

Locatar: „Se mai ridică încă două nivele aicea, vă daţi seama, e o sumă mare şi potenţial material nu este."

Pe termen lung, oamenii ar avea de câştigat, consideră iniţiatorii. Imobilul a fost evaluat acum la aproape un milion şi jumătate de lei, dar după ce ar fi înălţat, în urma unei investiţii, valoarea sa ar creşte de 6 ori.

Eugen Pănescu, arhitect: „Sunt beneficii comune, atât pentru proprietar, cât şi pentru cei care vor să dezvolte împreună cu acei proprietari sau separat."

Oradea

De pe urma acestor lucrări, Oradea ar urma să câştige peste 120.000 de metri pătraţi de spaţii de locuit sau pentru birouri.

Orădean: „Clar că-i mai bine în sus. Și-aşa o distrus mai multe parcuri."

Femeie: „Pentru spaţiul verde este indicat, dar nu ar trebui să fie unicul motiv şi nici cel determinant pentru dezvoltare pe verticală."

Anca Grama, purtător de cuvânt Primăria Oradea: „Este menit să crească atractivitatea zonei centrale. S-a arătat că există un potenţial de supraînălţare a unor clădiri. Ne dorim să nu extindem atât de mult partea de intravilan, ci să investim mai mult în zona centrală a oraşului."

Responsabili primăriei din Oradea spun că atunci când au gândit proiectul au luat ca exemplu oraşe din Spania şi Germania, unde ideea a fost pusă deja în practică. Specialiştii în construcţii şi clădiri vechi nu văd însă cu ochi buni planurile.

Ramona Noviciov, critic de artă: „Într-un centru istoric, mai ales, toate clădirile sunt valoroase pentru că toate vorbesc despre o istorie. Oraşul este un document, este un organism viu şi acest organism trebuie păstrat aşa cum s-a menţinut el, pentru că fiecare casă are povestea ei."

Dacă proiectul primăriei va fi aprobat în cele din urmă de consiliul local, proprietarii imobilelor mici propuse pentru înălţare care vor refuza să facă lucrările cerute vor fi supraimpozitați cu 50 la sută.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62017647
Hoții loviți de soartă după un jaf: au făcut accident, au pierdut prada și au fost prinși

Aventură de pomină pentru patru hoţi, care au dat câteva spargeri în zona Branului.

62017640
Cine va primi despăgubiri după distrugerile provocate de ploile înghețate

Bucureştiul începe să-şi revină la viaţă după ploile îngheţate care au paralizat oraşul. Sute de maşini au fost avariate de stâlpii sau copacii prăbuşiţi sub povara sloiurilor de pe fire sau crengi.

62017657
Schior, la un pas să fie omorât de avalanșa pe care el a provocat-o, în Sinaia

Imagini care îţi dau fiori au fost surprinse la Sinaia, spre cota 2000.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.