"Omul care nu exista". Marturia dureroasa a unui militar roman, invizibil pentru autoritati

×
Publicitate

Desi in ultimii ani au fost trimisi in Irak si Afganistan peste 30.000 de militari, suntem singura tara membra NATO in care, oficial, nu exista niciun caz de stres post-traumatic printre cei care au luptat in teatrele de operatiuni.

Iata insa ca astazi aflam povestea unui roman care, intors acasa dupa misiuni dificile, a primit exact acest diagnostic intr-un spital militar.

Culmea este ca, la 41 de ani, barbatul a fost scos discret la pensie pe caz de "boala obisnuita", nu profesionala.

"Omul care nu exista" a fost descoperit in cadrul anchetei "Sindromul NU", declansata de Gandul.info.

"Gandurile de suicid le aveam din decembrie si poate nu am scapat de ele nici acum. Trei tentative am avut. Ultima, acum doua-trei saptamani", a spus soldatul.

Este marturia dureroasa a lui Florin Jalaboi, omul invizibil din statisticile Statului Major General. S-a trezit ca a fost scos la pensie dupe ce s-a intors cu traume uriase dupa misiuni de razboi in Afganistan.

„In ianuarie m-am internat in Spitalul Militar prima data si acolo am fost diagnosticat cu depresie severa si stres post-traumatic. Si la inima mi-au gasit ceva", a explicat Florin Jalaboi.

Florin a luptat in Afganistan, ca plutonier de infanterie, intre septembrie 2011 si martie 2012, intr-o baza mica si prost securizata din provincia Zabul.

Inainte de aceasta misiune, a fost si in Bosnia-Hertegovina.

Intors acasa, povesteste ca se apucase de baut, dupa ce nu mai pusese gura pe alcool de sapte ani de zile. Era incercat de cele mai negre ganduri.

"Cand ajungeam in poarta unitatii, simteam o frica de a intra in unitate, frica, rusine. Aveam frica de superiori, de tot ce vedeam mai mare ca mine in grad", a mai spus militarul.

La insistentele sotiei si soacrei a cautat ajutor.

"Au urmat 3 internari consecutive la Spitalul Militar din iasi, tratamentul mi-a fost schimbat de 2, 3 ori, dupa care am fost trimis la spitalul de psihiatrie, tot din Iasi", a spus Florin.

La Socola a stat trei saptamani, si, in ciuda diagnosticului primit, cazul sau a fost ignorat de superiori.

"Nu exista militari diagnosticati cu stres post-traumatic. Ne bucuram ca nu avem astfel de cazuri, de situatii sa dezvolte acte de violenta asupra membrilor de familie sau chiar sa ajunga la sinucidere", a spus seful laboratorului psihologic al Statului Major General.

Dar sistemul care se lauda cu oameni de fier poate fi pacalit, dupa cum marturiseste Florin Jalaboi. Iata de ce, la testele psihologice, el a trecut cu brio:

"E o serie de intrebari de personalitate pe care, din 1994 pana acum, le-am invatat pe de rost, adica stim sa mintim", a explicat Florin.

Totusi, de internari au aflat si sefii care au luat decizia pensionarii. Curios insa: incadrarea nu a fost de " boala profesionala".

„Daca eram trecut cu boala profesionala trebuia sa primesc niste salarii compensatorii si erau mai multe beneficii la boala profesionala decat la boala obisnuita", a incheiat soldatul.

Asa, are 571 de lei si trei copii de crescut. A facut contestatie, dar se teme ca va pierde si aceasta bruma de bani.

Potrivit unor experti americani, consultati de "Gândul.info ", in armata Statelor Unite militarii diagnosticati cu sindrom post-traumatic sunt rareori pensionati.

Ei raman ofiteri activi, tocmai pentru ca se intelege ca aceasta tulburare este tratabila.

Pe de alta parte, armata SUA are, conform unui studiu RAND Corporation din 2008, pana la 20% cazuri de stres post-traumatic printre militari.

In Romania nu exista niciun caz.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
61415406
Precedentul Placinta provoaca frisoane baietilor de bani gata. Fiul unui bancher asteapta sentinta

Vestea ca Andrei Placinta, fiul fostului Ministru al Tineretului, a fost incarcerat dupa ce ar fi incercat sa omoare cu masina un barbat incepe sa ii dea frisoane unui alt baiat de bani gata.

61415404
Imagini emotionante de la inmormantarea Andreei, fata de 19 ani ucisa pe trecerea de pietoni

Un oras intreg a plans-o luni pe Andreea, tanara omorata pe o trecere de pietoni din Constanta. Ingenunchiati de durere, parintii si-au ingropat fata, care, de cand a venit pe lume, a fost lumina ochilor lor.

61407043
Mesajul lui Traian Basescu pentru familiile victimelor din Filipine

Presedintele Traian Basescu a transmis, luni, un mesaj de condoleante presedintelui Republicii Filipine, Benigno Aquino III, exprimand condoleante pentru victimele taifunului catastrofal care a lovit zilele trecute aceasta tara.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.