O ursoaică a fost împuşcată, după ce a fost rănită grav într-un accident produs pe o stradă din Harghita

62385174

O ursoaică a fost împuşcată, vineri, după ce a fost lovită de o maşină, pe DE 578, între localităţile Sînmartin şi Cozmeni, iar rănile suferite erau incompatibile cu viaţa.

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Instituţiei Prefectului Harghita, Adrian Pănescu, la faţa locului s-au deplasat reprezentaţii instituţiilor cu atribuţii şi un medic veterinar, care a propus împuşcarea animalului rănit, citează Agerpres.

„La faţa locului s-au deplasat în regim de urgenţă echipaje ale poliţiei rutiere, ale Poliţiei municipiului Miercurea-Ciuc, ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, activându-se procedura de lucru pentru dispunerea şi luarea măsurilor necesare în vederea relocării sau pentru a lua alte măsuri pentru salvarea animalului rănit. De asemenea, s-a deplasat un echipaj din partea ISU Harghita, însoţit de SMURD şi reprezentanţii administratorului fondului de vânătoare.

Animalul fiind rănit, s-a solicitat la faţa locului prezenţa unui medic veterinar cu care UAT Sânmartin are contract, iar acesta a propus comisiei extragerea acestui exemplar de urs prin împuşcare, având în vedere rănile suferite în urma accidentului, incompatibile cu viaţa.

A avut loc extragerea, iar administratorul fondului de vânătoare urmează împreună cu UAT Sânmartin să întocmească documentele premergătoare şi cele care se întocmesc ulterior extragerii acestui exemplar de urs", a declarat presei Adrian Pănescu.

Acesta a precizat că ursoaica era însoţită de doi pui atunci când a traversat drumul european, iar puii au dispărut din zonă după accident. Aceştia vor fi monitorizaţi de administratorii fondului de vânătoare şi dacă se va dovedi că nu se pot întreţine singuri, vor fi duşi într-un centru de reabilitare.

"În urma intervenţiei la faţa locului, cei doi pui de urs s-au speriat şi au fugit din raza vizuală a echipei de intervenţie şi de monitorizare. Administratorul fondului de vânătoare îi va monitoriza, iar dacă îi va descoperi în zona respectivă şi va constata că aceşti pui de urs nu se pot întreţine singuri, conform procedurii vor fi relocaţi în regim de urgenţă într-un fond special de reabilitare a puilor de urs", a arătat purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului.

La rândul său, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita, Maria Plumbu, a precizat că autoturismul care a lovit ursoaica a fost avariat, în urma impactului.

"O femeie de 25 ani, din Tuşnad Sat, în timp ce se deplasa pe DE 578 dinspre Miercurea-Ciuc spre Tuşnad, ar fi surprins şi acroşat un urs, care a suferit mai multe vătămări corporale, acesta ieşind în afara drumului european. Autoturismul în cauză a fost avariat, traficul a fost obstrucţionat pentru o scurtă perioadă de timp, pe un singur sens de deplasare. Imediat, autoturismul a şi fost transportat cu un trailer de la locul accidentului.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost zero.

Accidentul a fost soluţionat ca un accident cu pagube materiale, eliberându-se o autorizaţie de reparaţie în acest sens", a declarat reprezentantul IPJ Harghita.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62386467
Directoarea unui centru de dependenţi de droguri: Problema în România e mult mai mare decât soluţiile noastre

Directoarea Centrului de fete House de la Teen Challenge Romania, Georgiana Drăgan Moldoveanu, fostă consumatoare de droguri, atrage atenţia că în România sunt prea puţine locuri unde dependenţii de droguri pot urma terapii, scrie Agerpres.

62388746
Doi tineri pe motociclete au murit în Brașov după ce s-au ciocnit. Nu aveau permise de conducere și nici echipament

Doi tineri de 19 ani au murit în timpul unei curse cu motociclete enduro, pe un drum de pământ din judeţul Braşov.

62373738
Un bărbat a murit strivit de roțile unei autoutilitare conduse de un șofer băut, în Timiş. Victima căzuse din vehicul

Un bărbat care a accidentat mortal o persoană, în timp ce conducea un autovehicul sub influenţa alcoolului şi cu permisul de conducere anulat, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.