O tânără din Bacău și-a lăsat lucrurile într-un hotel din Piatra Neamț și a plecat. Familia a dat-o dispărută

62391606

O tânără în vârstă de 31 ani, din judeţul Bacău, este dată dispărută după ce şi-a abandonat lucrurile într-o cameră de hotel din municipiul Piatra-Neamţ şi nu a mai revenit, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

Sesizarea către autorităţi a fost făcută de reprezentanţii hotelului după ce femeia nu a făcut chek-out-ul pe data de 30 septembrie, atunci când expira durata şederii, scrie Agerpres.

Familia tinerei şi-a dat abia acum acordul de mediatizare a dispariţiei, astfel că poliţiştii cer sprijin public pentru a afla informaţii despre acest caz.

"Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ au fost sesizaţi de către reprezentantul unei unităţi de cazare din Piatra-Neamţ cu privire la faptul că Ema-Maria Doboş, în vârstă de 31 ani, din judeţul Bacău, a plecat din unitatea de cazare la data de 30 septembrie a.c., fără a realiza formalităţile de check-out, lasându-şi bunurile personale în camera unde a fost cazată", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.

Tânăra are 1,72 metri înălţime, păr lung, şaten, prins în coc.

La momentul dispariţiei, aceasta era îmbrăcată cu pantaloni de culoare neagră, o cămaşă din jeans de culoare bleu, purtând încălţăminte de culoare albă.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Un șofer beat și pasagerul său de 16 ani, răniţi după ce mașina lor s-a izbit de un copac, în Neamţ. Ce alcoolemie avea

Un adolescent în vârstă de 16 ani şi un bărbat de 33 de ani au fost răniţi într-un accident rutier produs pe un drum din judeţul Neamţ, unde un autoturism a derapat şi s-a izbit de un copac.

Sondaj INSCOP. Pentru 37,9% dintre români cea mai mare temere legată de războiul din Ucraina e creşterea preţurilor

Cea mai mare temere în ceea ce priveşte războiul din Ucraina este creşterea preţurilor pentru 37,9% dintre români, pe locul al doilea situându-se ”atacarea de către Rusia a unor ţări membre NATO” - 30%.

Momente dramatice după ce un bătrân a fost călcat de un TIR pe trecere, în Buftea. Ce a făcut șoferul șocat

Un bărbat din Buftea a fost strivit de un camion, chiar pe trecerea de pietoni din centrul orașului.

Recomandări
Siegfried Mureșan, declarații comune cu PNL, USR și UDMR: „Sunt pregătit să formăm un guvern serios, reformator, proeuropean”

Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, a susţinut vineri, la ora 13:00, declaraţii de presă alături de liderii PNL, USR şi UDMR, la Palatul Parlamentului.

Decizie majoră luată de Comisia Europeană, după protestul din Piața Victoriei al oierilor. Ce se întâmplă cu exporturile

Planul ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine şi caprine a fost aprobat de Comisia Europeană (CE), astfel încât exporturile de carcase şi produse vor fi protejate de schema diferenţiată de vaccinare.

The Guardian: Cum foloseşte Rusia „super-aplicaţia” mobilă Max pentru a-şi spiona cetăţenii

Zeci de milioane de ruși au fost obligați, în ultimele 18 luni, să instaleze pe telefoanele lor o nouă aplicație – un buton albastru-violet destinat mesageriei și plăților, denumit Max.