Accidentul s-a petrecut după amiază într-o stație de autobuz din Buzău. Tânăra, care se afla la volanul unei mașini electrice, de tip microcar, ar fi intrat pe contrasens.

Le-ar fi spus polițiștilor că nu a mai putut controla mașina care s-a oprit într-o bancă din stația de autobuz - pe care se aflau 3 persoane.

O femeie de 75 de ani a fost lovită în plin. Martorii au sunat la 112 iar la fața locului au ajuns polițiștii și ambulanța. Victima a fost dusă la spital iar medicii spun că să suferit răni la picioare.

Șoferița are permis categoria B1, care îi permite să conducă de la 16 ani anumite tipuri de cvadricicluri, inclusiv acest microcar.

Fata are dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. A fost testată, iar rezultatele au arătat că nu consumase alcool sau droguri.