O instituție publică lansează un magazin online pentru vânzarea lemnului de foc. Cât costă un metru cub

62576298
protv.ro

Romsilva anunță că, din acest an, lemnul de foc poate fi achiziționat de populație prin magazinul online romsilva.store, facilitând accesul și procedura de cumpărare.

 

"Anul acesta am reuşit, în premieră să creăm un magazin online pe care sper să-l utilizeze de acum cât mai multă lume. Este un magazin online prin care vrem să promovăm şi să vindem masa lemnoasă către populaţie. Se numeşte exact romsilva.store acest site şi vrem să sprijinim populaţia să-şi ajute mai uşor părinţii, bunicii cu procurarea lemnului de foc prin acest magazin online", a declarat recent directorul general al regiei, Jean Vişan, în cadrul unei conferinţe de bilanţ.

Cât costă metru cub de lemn

Potrivit sursei citate, Romsilva a vândut direct populaţiei peste 1,75 milioane mc de lemn de foc, cu aproximativ 50.000 mc mai mult decât în anul precedent, iar preţul de valorificare pentru acest lemn de foc a fost menţinut la nivelul anului 2024, adică undeva la 300 lei pe metru cub, fără TVA.

Preţurile practicate de ocoalele silvice din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva variază în principal în funcţie de specie, sortiment şi locul de livrare, iar în majoritatea cazurilor se aliniază la preţul de la locul recoltării.

În funcţie de solicitări, unele ocoale silvice au asigurat, contra cost, transportul lemnului la domiciliu şi servicii suplimentare, precum secţionarea sau despicarea. De asemenea, anumite subunităţi au pus la dispoziţie şi lemn de foc vrac, lemn ambalat în saci sau lemn paletizat, pentru a răspunde cât mai bine nevoilor diferite ale cumpărătorilor.

"Creşterea volumului livrat către populaţie, în condiţiile menţinerii unui nivel de preţ comparabil, reflectă o capacitate mai bună de a răspunde cererii şi de a asigura continuitatea aprovizionării", susţin reprezentanţii Romsilva.

În ceea ce priveşte vânzarea masei lemnoase, şeful Romsilva a menţionat că în primele 11 luni ale acestui an, regia a furnizat către agenţii economici aproape 7 milioane mc de lemn. "Am asigurat astfel continuitatea nivelului către piaţă şi către agenţii economici. Din totalul volumului, 1,62 milioane mc au fost valorificaţi ca lemn fasonat, iar 5,3 milioane mc a fost lemn pe picior. Din volumul valorificat pe picior a existat o creştere de peste 21% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, reflectând o dinamică mai bună a cererii, în timp ce preţul pentru adjudecare a fost puţin mai mic, undeva cu 7%, faţă de anul trecut", a precizat Vişan.

Datele Romsilva arată că volumul total furnizat către agenţii economici, în primele 11 luni ale anului, a fost de 6.943.071 metri cubi de lemn, din care 1.618.771 metri cubi a fost valorificat ca lemn fasonat, la un preţ mediu de 410 lei/metru cub, fără TVA. În acelaşi timp, în urma licitaţiilor au fost exploataţi 5.324.300 metri cubi ca lemn pe picior, preţul mediu de adjudecare fiind de 228,72 lei/metru cub, fără TVA.

La lemnul adjudecat pe picior, volumul a înregistrat o creştere de 21% faţă de perioada similară a anului trecut, ceea ce indică o dinamică mai bună a cererii şi a valorificării cantităţilor puse pe piaţă. În acelaşi timp, preţul mediu de adjudecare a scăzut cu 7% comparativ cu anul trecut, pe fondul fluctuaţiilor din piaţa lemnului, menţinând totodată un cadru de tranzacţionare competitiv, susţin reprezentanţii regiei.

Pentru anul 2026, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva are prevăzut un program de recoltare a masei lemnoase de 9,35 milioane de metri cubi, din care 4,67 milioane metri cubi ca lemn fasonat şi 4,67 milioane metri cubi ca lemn pe picior.

Romsilva administrează 4,2 milioane hectare de păduri, din care 3,13 milioane hectare sunt păduri proprietate publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, iar pentru 1 milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate asigură servicii silvice. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale şi naturale, precum şi 12 herghelii de stat.

Toate pădurile proprietate publică a statului deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Polițiștii au confiscat peste 50 de tone de articole pirotehnice înainte de sărbători. 540 de dosare penale deschise

Polițiștii au indisponibilizat peste 50 de tone de articole pirotehnice, în urma acțiunilor derulate prin Planul „Pirotehnic”, deschizând 540 de dosare penale ce vizează 606 persoane.

Captură de peste un milion de lei în Sibiu. Ce au găsit poliţiştii într-un TIR oprit pentru control pe DN 7

Aproape 1,2 milioane de ţigarete descoperite într-un TIR oprit pentru control pe DN 7 au fost confiscate de către poliţiştii sibieni, şoferul fiind reţinut pentru deţinerea sau comercializarea de produse accizabile, fără a fi marcate corespunzător.

Taxă de 10 lei la Spitalul Judeţean Suceava pentru ”eliberare documente care atestă ora naşterii”

Spitalul Judeţean Suceava instituie o taxă de 10 lei pentru ”eliberare documente care atestă ora naşterii”, o taxă similară fiind impusă şi pentru furnizarea altor documente cu caracter medical.

Recomandări
Pădurea care arde mocnit de aproape un an în Arad. Ce se întâmplă în subteran. VIDEO

Fenomen neobișnuit într-un parc natural din Arad. O pădure arde mocnit de aproape un an. Pământul fumegă, iar copacii s-au transformat în interior în cărbuni încinși care se reaprind periodic.

Toamnă de foc la Parlamentul European. Cele trei mari proiecte care pot schimba Europa și miza uriașă a bugetului UE

La Strasbourg (Franța) începe de luni, 14 septembrie, și până joi (17 septembrie), o nouă sesiune plenară. Astfel, eurodeputații vor avea pe masă dosare ce cuprind economia, industria, securitatea continentului și banii europeni.

Pericolul care vine din America și poate zgudui lumea. SUA ar putea ajunge să se împrumute doar pentru a plăti dobânzile

Pe măsură ce costurile de împrumut ale Statelor Unite cresc, țara a ajuns într-un punct critic în care ar putea fi nevoită să emită datorie nouă doar pentru a plăti dobânzile aferente obligațiilor existente, scrie Reuters.