O femeie de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova a murit în timp ce lucra la întreţinerea carosabilului

62433650
Shutterstock

O femeie de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova a murit, iar un coleg al acesteia a fost grav rănit în urma unui accident rutier. Ei făceau lucrări de decolmatare când au fost loviţi de un vehicul.

“Pe DN 6, pe raza localităţii Răcari, a avut loc un eveniment rutier foarte, foarte grav. Un autocamion care circula pe banda 1 a lovit remorca de semnalizare luminoasă care atenţiona participanţii la trafic că se efectuează lucrări în zona drumul public de către angajaţii de la Drumurile Naţionale, a împins remorca cu tot cu maşina de regie, a împins-o la 30 de metri, a lovit utilajul cu care se lucra pentru colmatări. A lovit doi dintre colegii noştri.

Lucrările erau semnalizate corespunzător. Angajaţii erau însoţiţi tocmai pentru a nu avea astfel de probleme de acele remorci de semnalizare cu săgeţi luminoase, vizibile de la distanţă foarte mare”, au transmis oficiali ai DRDP Craiova.

În urma impactului, o femeie a murit, iar un bărbat a fost grav rănit, ambii fiind angajaţi ai DRDP Craiova.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că accidentul a fost provocat de un şofer bulgar.

“În după-amiaza zilei de 24 aprilie a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 6, în localitatea Răcarii de Sus.

La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Filiaşi care au constatat faptul că, un bărbat, de 68 de ani, cetăţean bulgar, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule (TIR) pe DN 6, în localitatea Răcarii de Sus, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune faţă-spate cu o autoutilitară pe care a proiectat-o în două persoane, o femeie de 45 de ani şi un bărbat de 54 de ani, ce efectuau lucrări de întreţinere a carosabilului, pe banda 1”, au transmis poliţiştii.

Ei au precizat că şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62443990
Trupul șoferului a fost secționat și a murit pe loc. Cum s-a produs tragedia de pe A1. „Venea cu viteză foarte mare un BMW”
Un accident rutier șocant s-a petrecut pe autostrada A1, între București și Pitești! Un șofer de 38 de ani a murit pe loc, după ce, a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina în separatorul de sensuri.
62152690
BEC: Încălcări majore ale legilor electorale la tragerea la sorți a președinților birourilor electorale
Biroul Electoral Central (BEC) a constatat existenţa unor încălcări majore ale legilor electorale în realizarea operaţiunilor de tragere la sorţi a preşedinţilor birourilor electorale de circumscripţie şi a locţiitorilor acestora.
62268300
Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Posibile perturbări ale traficului aerian din Franţa
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franţa că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian a lansat un apel la grevă pentru data de 25 aprilie 2024.