O familie a ajuns la spital după ce bunicul s-a răsturnat cu mașina, într-un sens giratoriu din Timiș. Greșeala șoferului

×
Publicitate

Un băiețel de patru ani a fost rănit duminică seară pe o șosea din Timiș. În grija medicilor au ajuns și mama și bunicul lui. Toți se aflau în mașina condusă de bărbatul de 65 de ani.

Primele date arată că omul ar fi intrat cu viteză într-un sens giratoriu și nu a mai putut controla vehiculul, care a pus la pământ un indicator rutier, apoi s-a răsturnat într-un șanț. La fața locului a fost nevoie și de intervenția echipajelor de descarcerare.

Maşina în care se aflau băieţelul de patru ani, mama şi bunicul lui se îndrepta spre Timişoara. La volan era bărbatul care, potrivit primelor date, în localitatea Giarmata, ar fi observat prea târziu un sens giratoriu şi a pierdut controlul asupra autoturismului. A lovit bordura, apoi a ricoșat într-un indicator și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului. Un alt șofer, martor la întreaga scenă, a sunat la 112.

Martor: „A venit din partea aia cu viteză și a sărit peste sens și fără urme de frânare, a intrat acolo în șanț.”

Tânăr: „A sărit peste sens și a lovit stâlpul.”

Conducătorul auto şi fiica lui, de 39 de ani, au rămas captivi în vehicul. La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de salvare, dar au intervenit şi pompieri aflaţi în zonă în timpul lor liber.

Zorita Mircov, purtătorul de cuvânt al ISU Timiș: „Cele trei victime au fost transportate la spital."

Femeia ar fi suferit răni grave şi medicii au decis să o intubeze în ambulanță. Iar copilul ar avea o fractură la picior. Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62491948
Referendumul propus de Nicușor Dan, pe masa Consiliului General. Bucureștenii ar putea fi chemați la vot pe 24 noiembrie

Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc pentru a vota convocarea unui referendum local pe tema împărţirii banilor între PMB şi primăriile de sector, dar şi a eliberării autorizaţiilor de construire în Bucureşti.

62491944
Şofer prins când circula cu 210 kilometri pe oră, pe A1 Deva-Nădlac. „Cadoul” primit din partea polițiștilor

Un şofer a fost prins, duminică, de poliţişti când conducea cu viteza de 210 kilometri pe oră, pe autostrada A1 Deva-Nădlac. El a fost amendat cu 3.300 de lei şi a rămas fără permis de conducere pentru 120 de zile.

62491943
Atentat dejucat la Berlin. Un libian care are legături cu ISIS plănuia un atentat la ambasada Israelului

Autorităţile germane au anunţat că au dejucat un plan de atac asupra ambasadei israeliene din Berlin, al cărui suspect, un libian acuzat de legături cu organizaţia Stat Islamic (SI), a fost arestat, relatează AFP.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.