Armata a fost chemată în ajutor la Timișoara, la blocurile unde s-a făcut deratizarea

×
Publicitate

Creşte alarmant numărul victimelor în cazul dezinsecţiei mortale din blocul de la Timişoara. Alţi cinci locatari, trei dintre ei copii, au ajuns la spitalele din oraş, cu aceleaşi simptome, pe care le-au avut şi cei care au decedat.

Ministerul Sănătăţii, dar şi Ministerului Apărării Naţionale, au trimis echipe de control, care să verifice dacă în zona în care s-a făcut dezinsecţia - aerul mai este contaminat cu substanţă letală. Firma care s-a ocupat de operaţiune ar fi folosit o substanţă strict interzisă în clădirile locuite, conform unui regulament al Uniunii Europene.

Cei cinci oameni - trei copii şi doi adulţi - au început să se simtă rău dimineaţa, deşi nu au mai intrat în blocul în care s-a făcut dezinsecţia de luni după-amiaza, când au fost evacuaţi.

Pentru că aveau aceleaşi simptome cu cele trei victime care au decedat, doctorii au decis să îi interneze de urgenţă.

Specialiştii încearcă să găsească explicaţii de ce - în cazul lor - efectele insecticidului au apărut abia acum.

Paul Pătrașcu, asistent universitar la Universitatea de Medicină Timișoara: "Aceste noi cazuri care apar acum să fie datorate unei recontaminari. Poate acele persoane care au evacuat blocul aveau praf din acea pastilă pe haine."

Bărbatul care şi-a pierdut soţia şi băieţelul de doar 3 ani a povestit cum a început tragedia:

Ioan Teodor Bota: "Am văzut trei indivizi acolo pe coridor. Și un vermorel lângă ei, din asta cum se stropeşte la vie sau mai mic aşa. Nu aveau echipament pe ei."

După doar câteva ore, fiul lui s-a simţit rău şi a fost internat la terapie intensivă, însă nu a supravieţuit. Apoi, soţia lui a avut aceleaşi simptome şi a decedat.

Ioan Teodor Bota: "A ieşit domnul doctor şi două asistente şi a spus: îmi pare rău dar copilul s-a dus. Sâmbătă noapte a început şi ea, se tăvălea pe jos, când pe jos, când în pat, când pe covor."

Ministerul Sănătăţii a trimis o echipă care să preleveze probe pentru a determina dacă în aer, în blocul în care s-a făcut dezinsecţia, mai persistă substanţă letală. În acelaşi timp, instituţia a transmis că potrivit unui regulament al Uniunii Europene folosirea insecticidului care conţine fosfură de aluminiu este interzisă în spaţiile de locuit.

Inspecţia Sanitară de Stat a cerut modificarea legislaţiei astfel încât direcţiile de sănătate publică să certifice de acum înainte utilizarea biocidelor de firmele de dezinsecţie şi deratizare.

Între timp, au început să apară informaţii potrivit cărora insectidele care conţin fosfura de aluminiu au mai făcut şi alte victime în România.

Potrivit procurorilor din Bihor o femeie a murit anul trecut intoxicată cu acelaşi compus, iar soţul ei a ajuns în stare gravă la spital.

Pe de altă parte, administratorul firmei care a făcut dezinsecţia în blocul din Timişoara a fost arestat preventiv. Bărbatul a declat că a cumpărat substanţă letală de pe piaţa neagră.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62093593
Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiții si obiceiuri

Intrarea Maicii Domnului în Biserică este prăznuită pe 21 noiembrie. Această sărbătoare este cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia.

62093568
Accident grav în județul Galați, după ce o căruță a fost lovită de o autoutilitară

Două persoane din comuna gălăţeană Matca au ajuns, miercuri, în stare gravă, la Spitalul Municipal Tecuci, după ce căruţa în care se aflau a fost lovită de o autoutilitară, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi.

62093533
Banksy de România. Cum au ales să protesteze tinerii împotriva lipsei infrastructurii

Tinerii români protestează prin culoare şi atrag atenţia asupra inegalităţilor sociale.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.