Organele au ajuns la bolnavi din Cluj-Napoca și București.

Doctorița Daniela Jovrea avea 53 de ani și era medic urolog la Spitalul Județean de Urgență din Oradea. Din păcate, a suferit o hemoragie cerebrală din cauza unui anevrism rupt, iar colegii nu au putut să o salveze. Fiica ei, studentă la medicină, și-a dat acordul pentru prelevarea organelor, spunând că a fost dorința mamei sale.

Brigita Lovas, fiica donatoarei: „Mereu spunea că, dacă se întâmplă ceva și organele ei sunt bune și pot fi donate, să fac asta. Acum ea trăiește prin alți oameni.”

Carmen Pantiș, coordonator regional de transplant și colega donatoarei: „O doctoriță extrem, extrem de bună profesional. Era fascinată de pacienții îngrijiți de ea, care, după ce ajungeau pe dializă, reveneau cu o calitate a vieții net superioară în urma unui transplant renal.”

Citește și
1 Mai cu amenzi uriașe pe șoselele din România. Peste 2.200 de șoferi au rămas fără permis după controale dure ale poliției

Un nou început după ani de suferință

Lidia se lupta de 6 ani cu o boală de rinichi. A primit transplantul salvator acum, când ea și soțul ei au împlinit 27 de ani de căsnicie.

Lidia Șerban, pacientă: „Un cadou imens pentru noi, am plâns de bucurie ca doi copii. Am 3 nepoței și acum merg acasă să mă bucur de ei. Lumină veșnică pentru doamna doctor și familiei putere să meargă mai departe.”

Al doilea rinichi a ajuns la Cornel.

Cornel Cătăliciu, pacient: „Nu-mi închipui să mă duc acasă și să nu trebuiască să mă duc la dializă, parcă nu-s obișnuit, ca și cum mergi la un servici.”

Pe lângă rinichi au fost transplantate ficatul și corneea. A fost a opta prelevare de organe din acest an la Oradea, mult peste media din țară. Potrivit Agenției Naționale de Transplant, Bihorul se apropie de rata de donare a Franței, unde sunt 20 de cazuri la un milion de locuitori.