O delegație a FMI va evalua virtual economia românească

61676760

O echipă a Fondului Monetar Internaţional, condusă de şeful misiunii FMI pentru România, Jan Kees Martijn, va analiza virtual, în perioada 10 - 28 mai, economia românească.

"Echipa FMI va discuta cu autorităţile române despre politicile şi evoluţiile economice. Vor fi realizate întâlniri virtuale cu oficiali de la Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a României, alte agenţii guvernamentale, precum şi cu reprezentanţi din mediul de afaceri şi ONG-uri", se arată într-un comunicat al instituţiei financiare remis Agerpres.

La final, misiunea va prezenta concluziile.

Jan Kees Martijn este cetăţean olandez, iar în prezent este şef de misiune pentru România şi Serbia, şef al diviziei sud-est a departamentului european şi până de curând a fost şeful misiunii pentru Albania. Înainte de a se alătura FMI, Jan Kees Martijn a fost profesor de economie internaţională la Universitatea din Amsterdam şi deţine un doctorat în economie.

În prezent, România nu are în derulare un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, însă instituţia financiară evaluează anual evoluţia economiei româneşti, în baza consultărilor pe Articolul IV.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62189097
Un șofer beat a provocat un accident de circulație soldat cu trei mașini avariate și doi răniți
Trei mașini au fost avariate într-un accident petrecut în zona localității Corbeanca, județul Ilfov.
62189096
Accident violent în Gorj. Patru persoane, printre care și o gravidă, au ajuns la spital
Patru persoane care plecaseră din Târgu Jiu, spre Mănăstirea Tismana, au ajuns, duminică, la spital, în urma unui accident. Între ele, și o femeie însărcinată.
62189095
Cinci familii din Bârlad au rămas pe drumuri, după ce un incendiu le-a distrus casele
Un incendiu de proporții a cuprins, duminică seară, șapte case, într-un cartier din Bârlad, județul Vaslui.