Potrivit datelor comunicate, sâmbătă, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, în acest caz a fost organizat şi un flagrant.

Ce i-ar fi spus

"Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în perioada mai 2025 - aprilie 2026, două persoane ar fi indus în eroare persoana vătămată, o femeie de 76 de ani, prin atribuirea în mod fals a unor calităţi oficiale, respectiv aceea de inspector de cimitir, solicitând şi primind în mod repetat sume de bani sub pretextul neaplicării unor măsuri legale referitoare la o amenajare realizată într-un cimitir din municipiul Ploieşti. În aceste împrejurări, persoana vătămată ar fi remis celor două persoane mai multe sume de bani, prejudiciul total fiind estimat la aproximativ 70.000 de lei", arată sursa citată.

Poliţiştii au identificat persoanele bănuite, respectiv doi bărbaţi, în vârstă de 39 şi 44 de ani, ambii din municipiul Ploieşti.

În cursul zilei de vineri a fost organizată şi executată o acţiune de prindere în flagrant delict, în cadrul căreia unul dintre bărbaţi a fost surprins în timp ce primea o sumă de bani de la persoana vătămată.

Citește și
Șeful Apa Nova: Calitatea apei brute s-a deteriorat puternic în ultimii ani. „Uneori depășește mult limitele admisibile”

Ulterior, cei doi bărbaţi au fost conduşi la sediul unităţii de poliţie, în vederea audierii şi continuării cercetărilor.

Aceştia au fost apoi reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi unităţii de parchet competente, în vederea analizării oportunităţii dispunerii altor măsuri preventive, conform prevederilor legale în vigoare.