Șoferul și patru copii au fost transportați la spital, în Târgoviște și București. 

Trei dintre elevii accidentați au fost transportați la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală. Medicii spun că e vorba despre trei fetițe de 9 și 10 ani, toate cu traumatisme cranio-cerebrale și care cel mai probabil vor rămâne sub supraveghere chiar dacă sunt conștiente, cooperante, iar starea lor e stabilă. 

Un alt elev, tot o fetiță și șoferul microbuzului au fost transportați la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Și starea acestora este bună transmit medicii de acolo. 

Ceilalți șapte elevi din microbuz au primit îngrijiri la fața locului și au fost duși acasă de părinți. Pentru că a fost vorba de atât de multe victime, salvatorii au intervenit cu 11 ambulanțe SMURD și un elicopter.

Citește și
Plângeri la ANPC pentru panourile despre cezariană apărute în București. „Femeile nu au nevoie de pseudo-ştiinţă”

Accidentul s-a petrecut în localitatea Tărtășești, din județul Dâmbovița. Impactul după cum se vede în imaginile de la fața locului a avut loc în apropierea unei treceri de pietoni, la 300 de metri de școală, aflată pe sensul opus. Din primele informații polițiștii spun că șoferul unui campion de mare tonaj, un tânăr de 22 de ani nu ar fi păstrat distanța regulamentară. 

Cercetările de la fața locului vor lămuri însă la final din vina cui s-a produs accidentul, o anchetă fiind deschisă pentru vătămare corporală din culpă.

Microbuzul școlar, transmite inspectoratul din Dâmbovița, face zilnic naveta în două comune de unde aduce la școala din Tărtășești elevii. Și azi se întâmplă la fel, microbuzul fiind lovit din spate de camion când mai avea doar câteva minute să ajungă la școală.