Numărul de asistați social a scăzut în iunie. Care sunt județele cu cei mai mulți beneficiari

62274448
Shutterstock

Numărul beneficiarilor de ajutor social (venit minim garantat) a fost de 153.874 persoane în iunie 2022, cu 1.828 mai puţini faţă de luna anterioară, potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

 

Câți beneficiari de ajutor social sunt în județele din România

Cei mai mulţi beneficiari au fost înregistraţi în judeţele Dolj (9.744), Bacău (8.831) şi Buzău (7.711), iar cei mai puţini în Bucureşti (226) şi în judeţele Ilfov (827) şi Timiş (1.294).

Suma medie plătită, în luna iunie a acestui an, de statul român beneficiarilor de ajutor social a fost de 269,62 lei, în timp ce suma totală plătită s-a ridicat la 41,487 milioane de lei, potrivit Agerpres.

Unde s-au plătit cele mai mari ajutoare sociale

Cea mai mare valoare a sumei medii plătite a fost înregistrată în judeţele Sălaj (353,10 lei), Braşov (323,03 lei), Mureş (321,74 lei) şi Covasna (319,88 lei).

Venitul minim garantat (VMG) este unul dintre cele mai importante programe de promovare a incluziunii sociale şi de combatere a sărăciei. Actul normativ care reglementează acest program este Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu completările şi modificările ulterioare.

Potrivit acestei legi, venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar, care se calculează ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62274409
Intervenție dificilă, în Alba: O pădure de molid a ars

Un incendiu puternic a cuprins, luni seara, o pădure de molid și iarba uscată de pe un versant din Munții Apuseni, în județul Alba.

62274398
O mașină a ars ca o torță în Cluj Napoca, după ce a lovit o conductă de gaz. VIDEO

O mașină a ars ca o torță, marți dimineața, în Cluj Napoca, după ce a lovit o conductă de gaz.

62274396
Demonstrații spectaculoase în Constanța. Zeci de campioni de drift au făcut curse alături de spectatori

Zece piloți de top au făcut demonstrații spectaculoase la malul mării, în Constanța.

Recomandări
Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
PNL semnează astăzi acordul cu Luca Niculescu. Condițiile liberalilor pentru susţinerea pe o perioadă „limitată”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, ar urma să semneze, duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu, un acord de susţinere în care acesta se va angaja să păstreze ţintele de deficit asumate de România.

Imagini piloti romani drone mapn 3
Imagini din misiunea piloților români care au doborât în doar 3 minute dronele rusești deasupra Mării Negre | GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naționale a publicat, pe pagina oficială de Facebook, imagini surprinse în timpul misiunii desfășurate seara trecută de piloții români pentru neutralizarea celor două drone care au pătruns neautorizat în spațiul aerian al României.

Incendiu is
Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură după explozia unui transformator la CET : „Au ars instalații pe partea electrică”

Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură, după ce un incendiu a izbucnit sâmbătă la Centrala Electrică de Termoficare. Un transformator a explodat, iar instalațiile au fost oprite complet. 15 angajați se aflau în clădire. Din fericire, nu sunt victime.