Noi detalii în scandalul Tarom. Decizia luată de Madalina Mezei în seara de 9 octombrie

×
Publicitate

Ies la iveală detalii interesante în scandalul dintre fostă şefă a companiei Tarom şi ministrul demis al Transporturilor.

Mădălina Mezei a dezvăluit presei că Răzvan Cuc i-ar fi cerut să invoce probleme tehnice şi să ţină la sol mai multe aeronave, astfel încât, 5 parlamentari ai opoziţiei, să nu mai ajungă în Bucureşti, în ziua moţiunii de cenzură.

Mai mult decât atât, conform unor mesaje, care au intrat în posesia Ştirilor Pro TV, ministrul Cuc, ar fi sunat inclusiv la SRI, pentru a se asigura că nimeni nu va interveni, iar aparatele de zbor nu vor pleca în cursă.

Răzvan Cuc neagă întreaga poveste.

Fostă şefă Tarom povesteşte că a avut o primă discuţie cu ministrul Transporturilor Răzvan Cuc în biroul acestuia, marţi, 8 octombrie, cu două zile înainte de moţiune.

Madalina Mezei, fosta directoare Tarom: Ar fi trebuit să fie oprite la sol anumite aeronave ca să împiedice parlamentarii să vină joi să voteze moţiunea de cenzură.
Reporter: Domnul ministru Cuc v-a spus asta expres?
Madalina Mezei: Da.
Reporter: V-a spus asta cu martori?
Madalina Meze: Nu, eram doar eu singură în birou la dumnealui. O solicitare iraţională, nu aveam cum să o duc la îndeplinire. Piloţii Tarom sunt curajoşi şi liberi, nu pot fi îngrădiţi de niciun interes obscur.

A doua zi, directoarea Tarom l-ar fi informat pe ministrul Transporturilor că nu poate da curs solicitării. Seara, pe 9 octombrie, în jurul orei 22, Răzvan Cuc ar fi mers acasă la Madalina Mezei pentru a discuta încă o dată despre reţinerea avioanelor la sol.

Madalina Mezei, fosta directoare Tarom: "L-am chemat pe domnul ministru Cuc să-i spun că aşa ceva nu este posibil şi că am luat toate măsurile pentru a împiedica întârzierea zborurilor. Aşa ceva mi se pare peste limita legalului. Cred că a fost o exaltare, o panică, o dorinţă a dumnealui de a face nişte demersuri în sensul blocării moţiunii."

Într-un schimb de mesaje purtat în 10 octombrie la 00.40 dimineaţa, ministrul Cuc se arata deranjat că povestea reţinerii avioanelor la sol ar fi ajuns la Serviciul Roman de Informaţii iar cineva ar fi contactat-o pe şefa Tarom.

Îi scria Răzvan Cuc Madaline Mezei. Următoarele mesaje i le-a transmis câteva ore mai târziu, la 9 dimineaţa, în ziua moţiunii. Se interesă de parlamentarii opoziţiei.

Nicolae-Miroslav Petrețchi este deputat din Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

Potrivit Madaline Mezei, Răzvan Cuc i-a cerut să reţină la sol 5 avioane spre Bucureşti. 2 din Timişoara şi câte unul din Baia Mare, Satu Mare şi Oradea.

5 deputaţi ar fi rezervat la un moment dat un loc pe cursele spre Bucureşti în baza acordului semnat intre Tarom şi Parlament.

Coincidenţă, moţiunea a trecut cu voturile a 5 deputaţi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62082753
Galerie Foto. Ziua în care Regina-mamă Elena s-a întors acasă

Pentru prima dată în istoria ţării, toţi regii şi toate reginele României sunt împreună, la Curtea de Argeş. Trupul Reginei Elena, mama regelui Mihai, şi bunica Majestăţii sale Margareta, a fost adus vineri din Elveţia.

62085829
"Rechinul gunoier" care curăță apele României. Adună zilnic jumătate de tonă de peturi

Apele României vor fi curăţate cu ajutorul unei drone, care poate "înghiţi" zilnic o jumătate de tonă de peturi şi ambalaj, de pe lacuri sau râuri.

62085822
Mesajele pe care i le-a trimis Răzvan Cuc fostei șefe Tarom în ziua moțiunii: „Aștept numele”

Ies la iveală detalii revoltătoare în scandalul dintre fostă şefă a companiei Tarom şi ministrul demis al Transporturilor.

Recomandări
Screenshot 2026 09 28 095236
Prețurile locuințelor au crescut cu până la 50% în ultimii trei ani în România. Ce venit trebuie să ai acum pentru un credit

În ultimii trei ani, prețurile locuințelor au crescut puternic, astfel că românii care vor să cumpere acum prin credit au nevoie de venituri semnificativ mai mari pentru a se încadra la noile prețuri.

Grindeanu bolojan facebook
Sorin Grindeanu: „Pe Ilie Bolojan nu l-au dat jos nici americanii, nici monstrul din Loch Ness, ci cei 88% dintre români”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, respinge din nou afirmațiile potrivit cărora Guvernul Ilie Bolojan ar fi fost răsturnat, cu sprijinul PSD, la solicitarea unei puteri externe. 

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).