Trei bărbați au fost trimiși în judecată.

Corespondent PROTV: „La mai bine de doi ani și jumătate de la acele evenimente scandaloase, procurorii Parchetului Curții de Apel București au finalizat cercetarea și rechizitoriul pe care l-au și trimis la Judecătoria Mangalia, acolo unde ar urma să înceapă procesul celor trei simpatizanți AUR acuzați de viol. Asta în condițiile în care, spun procurorii, aceștia ar fi profitat, pe de o parte, de faptul că adolescenta, atunci avea doar 17 ani, nu avea capacitatea de a reacționa și de a se apăra.

Ar fi îmbătat-o, iar apoi ar fi profitat de ea și ar fi abuzat-o. De altfel, acestea au fost acuzațiile pe care tânăra le-a adus celor trei bărbați. Și după mai bine de doi ani și jumătate de cercetări, procurorii spun că acuzațiile se confirmă, bazându-și acuzațiile de viol pe mai multe tipuri de probe, nu doar pe mărturia părții vătămate și pe imagini obținute de pe camere de supraveghere din hotelul în care s-ar fi petrecut abuzurile sexuale, ci și pe rapoartele medico-legale, existând inclusiv concluzii medico-legale, dar și rapoarte ADN care ar confirma, pe de o parte, agresiunea la care a fost supusă adolescenta, pe de altă parte, legătura directă între doi, cel puțin, dintre cei trei inculpați și partea vătămată, cel puțin până acum, spun surse apropiate de anchetă.

Doi dintre cei trei inculpați au refuzat să dea orice declarație în fața procurorilor. Un al treilea, în schimb, a dat declarații, s-a apărat, afirmând că este nevinovat. De altfel, prin intermediul avocaților, atitudinea lor rămâne aceeași, neschimbată. Doi dintre ei transmit că nu vor să facă absolut niciun comentariu în legătură cu acuzațiile, dar mai ales cu trimiterea lor în judecată. În schimb, apărătoarea celui de-al treilea a transmis pentru Știrile Pro TV că nu este câtuși de puțin normal că el, clientul ei, să fie trimis în judecată pentru această acuzație, pe care o respinge categoric.

Citește și
Cazare gratuită și mâncare tradițională. Mulți români aleg să petreacă Paștele în liniște, la mănăstiri

Se delimitează de orice fel de agresiune sexuală împotriva adolescentei la vremea respectivă, afirmând totodată că nu-și explică cum au ajuns procurorii Parchetului Curții de Apel București să redeschidă această anchetă, câtă vreme, afirma aceeași avocată, un alt procuror de caz ar fi clasat dosarul, nefiind convins de susținerea acuzațiilor. Așadar dosarul a fost trimis la Judecătoria Mangalia, timp în care avocata victimei, care este în aceste momente în Italia, ne-a declarat că fata este în continuare afectată, traumatizată de această experiență și că are nevoie de sprijin din partea psihologilor.

Pe de altă parte, nu este exclus ca la debutul procesului, victima acestor presupuse pretinse infracțiuni de viol să se constituie inclusiv parte civilă și să le pretindă celor trei inculpați daune morale ce ar putea ajunge la nivelul câtorva milioane de euro. Cu toate astea, însă, cei trei inculpați se bucură totuși de prezumția de nevinovăție.”