Tătaru: Românii nu au înțeles relaxarea. Se poate ajunge la reintroducerea stării de urgenţă

62119471
Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat că în primele două zile de stare de alertă i s-a părut că o parte a populaţiei şi a agenţilor economici nu au înţeles corect ce trebuie să facă şi se comportă ca şi când s-a revenit la normalitate.

Tătaru anunţă că următoarele 14 zile sunt cele care vor decide următoarele măsuri de relaxare sau nu, putându-se ajunge la reintroducerea unor restricţii şi chiar la starea de urgenţă.

De asemenea, ministrul a precizat că se reuneşte Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pentru a evalua situaţia din primele două zile.

”Dacă am relaxat anumite domenii le-am relaxat tocmai considerând că acestea sunt cele care ar putea fi cu cele mai puţine repercusiuni. Avem două zile şi în aceste două zile am văzut că atât agenţii economici cât şi o parte din populaţia uitat să urmărească şi acele reguli de funcţionare şi desfăşurarea activităţilor odată cu reluarea activităţilor. (...) Sunt 14 zile în care noi urmărim evoluţia, dacă această evoluţie este nefavorabilă vom interveni şi vom pune restricţii. Dacă situaţia va fi favorabilă atunci putem să venim şi cu alte relaxări”, a declarat, duminică, la Antena 3, Nelu Tătaru, citat de News.ro.

Acesta a vorbit despre ”o relaxare neînţeleasă sau mai puţin corect înţeleasă”.

Ministrul a făcut referire la faptul că Ministeruş Sănătăţii şi Ministerul de Interne trebuie să gestioneze şi situtţia românilor care revin în ţară, odatp ce carantina instituţionalizată a fost eliminată.

”Pericolul real este să avem o reluare a transmiterii comunitare”, a afirmat Tătaru.

”Nu îmi este teamă în ceea ce priveşte sistemul de sănătate, sunt precauţiile care trebuie să fie mai mari. Corpul medical s-a adaptat, este pregătit în acest moment, avem resursele necesare, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne culcăm pe o ureche şi să nu respectăm precauţiile. Lumea ar trebui să înţeleagă că, dacă vom avea o suprasolicitare a sistemului medical, vor fi nevoiţi să suporte această suprasolicitare”, a mai declarat ministrul Sănătăţii.

Acesta a anunţat că se reuneşte Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pentru a evalua situaţia din primele două zile.

”Se evaluează primele două zile, se pregătesc măsuri de restricţionare, dacă cumva evoluţia este nefavorabilă, şi discutăm despre aventura eventualele măsuri de relaxare dacă evoluţia este favorabilă”, a mai spus Tătaru, arătându-se convins că va creşte numărul de cazuri în perioada următoare.

Întrebat dacă se poate reveni la starea de urgenţă, Tătaru a afirmat: ”S-a luat în considerare şi acest scenariu, dacă situaţia scapă de sub control şi nu avem alte măsuri pentru a putea să reglementăm - creşterea numărului de cazuri, creşterea numărului de cazuri în terapie intensivă, creşterea numărului de deces se poate ajunge la reintroducerea stării de urgenţă”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62125727
Gabriela Firea explică de ce nu au putut polițiștii locali să intervină la petrecerea din Herăstrău

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a criticat petrecerea desfășurată sâmbătă seara în fața unei terase din Parcul Herăstrău din București, explicând și de ce polițiștii locali nu au putut interveni în acel moment.

62124737
Coronavirus România, LIVE UPDATE 17 mai. Încă 3 persoane bolnave de Covid-19 au murit

Coronavirus în România, 17 mai 2020. S-au înregistrat alte 167 de noi cazuri de îmbolnăvire în ultimele 24 de ore. De asemenea, autorităţile au anunţat, duminică seară, decesele a încă 3 persoane infectate cu coronavirus.

62125705
Un pian a fost amplasat în centrul unui mare oraș din România. Trecătorii talentați se opresc să cânte

Sibiul a dat startul revenirii treptate la normalitate - cum altfel, decât prin muzică! Nouă instrumentiști din orchestră filarmonicii de stat din oraș au oferit un mini-concert în plină stradă

Recomandări
Smr nuclear
Noi detalii oficiale despre problemele apărute la proiectul nuclear american SMR de la Doicești, criticat de Ilie Bolojan

Peste 80% dintre condiţiile asociate deciziei finale de investiţie în proiectul SUA al reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doiceşti nu sunt îndeplinite - afirmă Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.