Nelu Tătaru, despre pacienții cu Covid-19 în stare foarte gravă: ”În jur de 150 sunt pe ventilatoare”

62141654
Getty

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat marţi că aproximativ 150 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus sunt conectaţi la ventilatoare.

 

"Orice caz nou la Terapie Intensivă înseamnă şi un pacient în stare gravă. Din ce avem noi în acest moment, 480 de cazuri, să ne gândim că în jur de 150 sunt pe ventilatoare, ceilalţi sunt în stadii intermediare de insuficienţe respiratorii care nu necesită ventilaţie mecanică. Noi avem spitale dedicate fază I, fază II şi de suport care în acest moment pot asigura până la 1.034 de paturi de terapie intensivă, în contextul în care săptămânile trecute vorbeam de 840 de paturi. Avem aceste paturi, dar nu trebuie să le forţăm", a spus Tătaru, la Digi 24.

Referindu-se la începerea anului şcolar, ministrul a afirmat că au fost stabilite reguli pentru toate cele trei scenarii.

 

”Vrem să se înceapă un școlar normal”

 

"Noi vrem să se înceapă un an şcolar normal, faţă în faţă, cu un copil care să meargă la şcoală, dar dacă acum o săptămână specificam că, din cele 3.200 de localităţi, 2.826 erau într-o zonă verde şi atunci puteam merge la şcoală cu toţi copiii, trebuie să gestionăm mersul la şcoală şi cu capacitatea acestor şcoli de a asigura nişte norme de protecţie şi nişte reguli sanitare. În condiţiile în care vom păstra o evoluţie favorabilă sau rămânem pe un platou, putem să ne gândim să avem cele trei scenarii pe care să le putem aplica la dispoziţia DSP, inspectoratelor şcolare judeţene, comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă adaptată la fiecare unitate, să putem gestiona prezenţa cât mai multor copii la şcoală cu precauţiile pe care le menţionam. În condiţiile în care fiecare gestionează atât circuite, desfăşurarea orelor, a pauzelor în condiţii normale şi respectând acele reguli, putem spera că vom avea cât mai mulţi copii la începutul anului şcolar. Am stabilit reguli pentru toate scenariile în vederea aplicării acestor proceduri de începere a anului şcolar", a spus Nelu Tătaru.

 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62141650
Statul va plăti pentru uniformele școlare. Câți bani va primi fiecare elev

Senatul a adoptat propunerea legislativă pentru modificarea Legii 35/2007 prin care se acordă fiecărui elev din învăţământul general obligatoriu de stat 350 de lei anual pentru uniforma stabilită de şcolile unde învaţă.

62122335
Senatul a respins OUG privind creşterea etapizată a alocaţiilor. Ce se întâmplă mai departe

Senatul a respins, marți, ordonanţa de urgenţă privind creşterea etapizată a alocaţiilor pentru copii. Au fost 87 de voturi pentru, 29 impotriva, 12 abțineri.

62141616
Carantină în Vâlcea, după un concert în aer liber. "Datorită efortului de cântat, picăturile au ajuns mai departe"

Între timp 1.215 de cazuri de Covid 19 au fost confirmate în ultimele 24 de ore, iar autoritățile atrag atenția că lipsa măsurilor de protecție duce la răspândirea în masă a virusului.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.