Nelu Iordache ar putea scăpa de o condamnare de 12 ani, ca urmare a aplicării deciziei CCR privind prescrierea faptelor

62216733

Omul de afaceri Nelu Iordache ar putea scăpa de o condamnare de 12 ani şi jumătate închisoare primită la instanţa de fond pentru evaziune fiscală şi delapidare, ca urmare a aplicării deciziei CCR privind întreruperea prescrierii faptelor.

Este vorba de dosarul în care Nelu Iordache este acuzat de DNA că a înregistrat în contabilitatea fostei companii de transport aerian Blue Air achiziţii fictive de materiale publicitare, prejudiciind statul român cu 2 milioane euro, scrie Agerpres.

Curtea de Apel Bucureşti ar fi trebuit să dea vineri sentinţa definitivă în acest dosar, însă judecătorii au dispus să repună cauza pe rol, pentru a vedea dacă se aplică decizia CCR.

"În baza art. 395 alin 1 C. proc. pen., repune cauza pe rol, fixând termen la data de 26.09.2022, ora 10,00, în vederea discutării efectelor deciziei nr. 358/26.05.2022 pronunţate de Curtea Constituţională a României. Se vor cita inculpaţii Iordache Nelu, SC Bata Sky Imobiliare SA prin lichidator judiciar, Imad Ali, Băluţă (fostă Stancu) Mioara, Ilie (fostă Cristescu) Luiza Maria şi partea civilă ANAF. Se asigură asistenţa juridică a inculpaţilor prin contactarea avocaţilor aleşi ori a avocaţi din oficiu", se arată în decizia instanţei.

Pe 26 mai, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Codul penal care permitea procurorilor să întrerupă cursul prescripţiei prin administrarea de noi probe.

CCR a stabilit că, între 25 iunie 2018 şi 30 mai 2022, nu a existat o legislaţie în vigoare care să permită întreruperea prescrierii faptelor în cazul dosarelor penale.

De această reglementare ar putea beneficia persoane importante trimise în judecată, precum Elena Udrea, Ioana Băsescu, Sorin Blejnar, Lucian Duţă, Călin Popescu-Tăriceanu. Dosarele acestora s-ar putea închide, pe motiv că faptele de care sunt acuzaţi s-au prescris.

Procesul lui Nelu Iordache se află în faza de apel, după ce omul de afaceri a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti, pe 18 martie 2021, la 12 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi delapidare, într-un dosar în care este acuzat de DNA că a înregistrat în contabilitatea unei firme (fosta companie de transport aerian Blue Air) achiziţii fictive de materiale publicitare, prejudiciind statul român cu 2 milioane euro.

În acelaşi dosar, Ali Imad, administrator de firme, a fost condamnat la 7 ani închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală, iar două inculpate - Mioara (fostă Stancu) Băluţă şi Luiza Maria (fostă Cristescu) Ilie - au fost achitate pentru mărturie mincinoasă.

De asemenea, compania SC Bata Sky Imobiliare SA (fostă SC Blue Air Transport Aerian SA) a fost condamnată să plătească o amendă penală de 30.000 lei.

Pe latură civilă, instanţa i-a obligat pe Nelu Iordache, Ali Imad şi Bata Sky Imobiliare SA (fostă SC Blue Air Transport Aerian SA), prin lichidator judiciar Consulta 99 SPRL, la plata sumei de 8.988.122 către ANAF, reprezentând TVA dedusă în mod nelegal la care se adaugă obligaţiile accesorii de plată aferente debitului principal (dobândă, penalităţi, majorări).

De asemenea, Nelu Iordache trebuie să plătească firmei Bata Sky Imobiliare SA suma de 481.310 lei. În plus, au fost desfiinţate mai multe înscrisuri, printre care şi un contract de împrumut încheiat între Iordache Nelu şi Bata Sky în valoare de 11 milioane euro.

Nelu Iordache, la data faptelor asociat şi administrator al SC Bata Sky Imobiliare SA, a fost trimis în judecată de DNA în acest dosar în iunie 2018, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată şi delapidare.

În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei Ali Imad, la data faptei administrator al unor societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, Mioara (fostă Stancu) Băluţă, la data faptei angajată în cadrul unei bănci, Luiza Maria (fostă Cristescu) Ilie, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă şi a societăţii Bata Sky Imobiliare SA, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis pe masa judecătorilor că, în perioada februarie - aprilie 2011, Nelu Iordache a înregistrat în contabilitatea SC Bata Sky Imobiliare SA, achiziţii fictive de materiale publicitare promoţionale în valoare totală de 46.356.636 lei, din care TVA în cuantum de 8.972.252 lei.

"Prin aceste demersuri, Iordache ar fi prejudiciat bugetul de stat cu suma de 8.972.252 lei (echivalentul a 2.133.254 euro), reprezentând TVA dedusă în mod nelegal. Produsele respective ar fi fost achiziţionate de la două societăţi administrate de Ali Imad", precizează DNA.

Ulterior, până în luna ianuarie 2014, Nelu Iordache şi-ar fi însuşit în mod necuvenit suma de 47.311.243 lei, pe care ar fi "justificat-o" prin simularea unui împrumut pe care l-ar fi acordat firmei SC Bata Sky Imobiliare SA, iar în acest sens, ar fi încheiat un contract prin care a atestat în mod neadevărat că a împrumutat societatea cu suma de 11.000.0000 euro.

"Acest contract ar fi generat, în sarcina societăţii, o obligaţie de restituire a sumei respective în favoarea lui Iordache, deşi în realitate firma nu a încasat niciodată vreun ban, în modalitatea de mai sus", mai spun procurorii.

Anchetatorii precizează că, fiind audiate în cadrul anchetei, Mioara (fostă Stancu) Băluţă, angajată a unei bănci, şi Luiza (fostă Cristescu) Maria Ilie au declarat în mod mincinos că, în perioada 18 - 28 aprilie 2011, în unitatea bancară în care prima îşi desfăşura activitatea, au fost desfăşurate operaţiuni în sensul celor arătate mai sus, în realitate, nefiind depusă, plătită şi retrasă vreo sumă de bani.

Nelu Iordache se află în prezent în penitenciar, unde execută o condamnate definitivă de 11 ani şi 9 luni de închisoare într-un dosar legat de fraude cu fonduri europene alocate pentru construcţia autostrăzii Nădlac - Arad. El mai are o condamnare definitivă de 6 ani pentru nereguli în modernizarea Transalpina.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Sute de blocuri și un spital din București vor rămâne fără apă caldă până pe 3 iulie. Ce spun reprezentanții Termoenergetica

Furnizarea apei calde va fi oprită pentru aproximativ 590 de blocuri şi Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare, până pe 3 iulie, ora 24.00, ca urmare a lucrărilor de reparaţii la reţeaua primară în Sectorul 4.

Avionul care a survolat mai multe țări membre NATO este cercetat bucată cu bucată în Bulgaria

Ancheta în cazul avionului care a survolat mai multe țări membre NATO este în toi. Chiar dacă se știe că aeronava era înmatriculată în Lituania nu au fost găsiți deocamdată cei care au zburat în spațiul NATO fără aprobare.  

Motociclist rănit într-un accident rutier, pe centura Lugojului. A fost lovit de un TIR

Un motociclist în vârstă de 35 de ani a fost rănit, vineri, pe centura ocolitoare a municipiului Lugoj, după ce şoferul unui TIR a făcut o manevră de întoarce a autotrenului dintr-o parcare.

Recomandări
Protestul fermierilor din Piaţa Victoriei a degenerat. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene, Pasajul Victoriei este blocat

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. 

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii. Care ar fi ieftinirea, pe litru la pompă

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii cu scopul declarat de a limita efectele scumpirilor dictate cotațiile petrolului de pe piața internațională. Chiar și așa, prețul carburanților din România este așteptat să crească.

UEFA a desemnat Bucureștiul gazda finalei Europa League din 2028. Meciul se va disputa pe Arena Națională

Bucureștiul și Arena Națională vor găzdui finala UEFA Europa League din 2028, după ce Comitetul Executiv al UEFA a desemnat marți, 15 septembrie, Capitala României drept gazdă a meciului decisiv.