Momentul în care un bărbat moare într-un accident teribil, în Neamț. Transmitea LIVE pe o rețea de socializare | VIDEO

×
Publicitate

Un bărbat a filmat accidentul în care și-a pierdut viața, pe un drum din judeţul Neamţ. Victima era pasager într-o mașină și transmitea în direct, pe o rețea de socializare.

Stătea în dreapta șoferului, care băuse alcool. Mașină lor a acroșat alta, care circula în aceeași direcție, a ricoșat într-un podeț și s-a răsturnat în șanț.

Accidentul s-a petrecut, miercuri, în comuna Borca din Neamț.

Bărbatul, care a filmat accidentul și, în final, și-a pierdut viața, avea 50 ani. În mașină cu el mai erau șoferul și încă un bărbat. În celălalt vehicul era, singură, o profesoară.

O cameră a surprins accidentul înfiorător

O cameră stradală de supraveghere a suprins clipele de dinaintea accidentului. Se vede cum mașina profesoarei iese cu spatele din curtea școlii, până în mijlocul drumului nemarcat. De acolo, șoferița merge înainte și vrea să intre pe banda de pe sensul ei de mers. Din spate vine autoturismul cu cei trei bărbați. În câteva clipe, mașinile intră în coliziunea fatală.

Localnică: „Când am ieșit aici, era mașina acolo, cum se vede. Era o grămadă, toți trei”.

În mașina care a lovit capul de pod și s-a răsturnat, șoferul și pasagerul de pe bancheta din spate au fost răniți. Localnicii i-au scos din autoturism, până a venit ambulanța. Pasagerul din dreapta era, însă inconștient.

Liviu Buzdugan, șef al SVSU: „A intervenit șoferul meu, cu mine și care mai era pe acolo, am început să scoatem victimele. Se vedea că ăla din dreapta nu mai mișcă. S-a procedat la resuscitare aproximativ o oră. Doamna profesoară era și ea panicată”.

Localnică: „Când a ajuns în parapet, a sărit în sus și când o sărit în sus, s-a întors mașina cu capul în jos, cu botul în jos. Eram prima care am văzut tot accidentul. A venit cineva în spatele meu și a sunat la salvare. Am rămas blocată. Mi-era milă pur și simplu, mi-a fost milă când i-am văzut”.

Toți bărbații din mașina răsturnată erau din județul Suceava, de la nici 20 de kilometri distanță de locul accidentului.

În raportul preliminar, polițiștii au stabilit că accidentul s-a produs din culpă comună: profesoara nu s-a asigurat corespunzător, pe sensul ei de mers, iar șoferul care a venit din spate nu a păstrat distanța regulamentară. În plus, șoferul de 33 de ani era băut, au arătat analizele.

Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al IPJ Neamț: „O concentrație de 1,08 mg alcool pur în aerul expirat, în cazul conducătorului auto rănit”.

Pe numele șoferului băut a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului. Și profesoara este anchetată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62402978
Militarul lovit de tren a scăpat cu viață, ca prin minune. Se înțepenise cu mașina pe calea ferată

Un militar de la o unitate din Constanța a scăpat ca prin minune, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită în plin de un tren marfar. Bărbatul nu s-a asigurat în momentul în care a vrut să treacă peste calea ferată.

62402966
Patru frați din Vaslui sunt premiați la școală, deși trăiesc în condiții grele. Cei mici așteaptă iarna cu inima strânsă

O familie cu patru copii din judeţul Vaslui abia mai răzbește cu atâtea cheltuieli, iar puținele resurse se duc pe mâncare și datorii fără de sfârșit.

62386609
Sindicaliștii de la CFR SA anunță grevă generală. Când începe și care sunt revendicările greviștilor

Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane va declanșa pe 27 noiembrie grevă generală, după ce revendicările de la greva de avertisment din luna septembrie nu au fost soluționate.  

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.