A fost identificată victima crimei urmate de incendiere din Ilfov. Despre cine este vorba

×
Publicitate

A fost identificată victima crimei urmate de incendiere din Ilfov. Este vorba despre un cetățean italian în vârstă de 63 de ani, care, potrivit unor surse, locuia într-un complex rezidențial din Giurgiu.

Autoturismul în care a fost găsit carbonizat fusese închiriat din Italia și, pe baza acestor date, procurorii încearcă să afle întreaga poveste și să îl găsească pe făptaș.

Identificarea mașinii nu a fost ușoară, întrucât criminalul a scos plăcuțele de înmatriculare înainte să îi dea foc. Așa că polițiștii criminaliști au căutat seria șasiului și au ajuns în Italia. Cercetările au scos apoi la iveală că este vorba despre un autoturism închiriat de la o companie. Acum anchetatorii cu ajutorul polițiștilor din Italia încearcă să identifice persoana care a închiriat mașina.

„Dacă e înmatriculată în Italia și victima e găsită în mașină, nu ne miră transfrontierismul ăsta habitual, unii vin, alții pleacă în Spania, în Italia, în America, să avem cetățean italian”, a explicat un psiholog criminalist.

Veștile circulă repede și printre localnici. Sunt șocați de crima descoperită la câteva sute de metri de casele lor.

Localnic: „Un italian a fost ars aici, adică i s-a făcut felul. Acum Dumnezeu știe, nu vezi că trăim în ziua de azi cu tot felul de oameni...”

Reporter: Italieni care să se fi stabilit în zonă sunt?

Localnic: „Foarte puțini.”

Anchetatorii iau în calcul și o crimă pasională. Au indicii că italianul care a închiriat mașina ar fi avut în România o iubită.

„Nu este exclus acest lucru, când ai o răzbunare de tip tot interlop pe o dispută feminină. Dar se poate întâmpla și ca din afaceri cu proxenetism să nu se fi împărțit bine banii și să fi rămas datorii neonorate”, a mai explicat psihologul criminalist.

Chiar dacă cercetările la fața locului s-au încheiat, și acum la două zile distanță, zona unde a fost incendiată mașina este păzită de echipaje ale postului de poliție Măgurele, pentru că e foarte posibil ca în câmpul infracțional să mai existe dovezi. Am putea să vorbim despre arma crimei. Despre ce obiect ar putea fi vorba, rămâne să stabilească medicii legiști.

În funcție de concluziile autopsiei, procurorii s-ar putea întoarce la locul crimei să caute arma crimei în câmpul cu rapiță. Nu este exclus ca ucigașul să o fi aruncat tot în zona unde a incendiat mașina.

Ancheta procurorilor Prachetului de pe lângă Tribunalul Ilfov a avansat foarte mult. Nu numai că au descoperit cine este victima, identitatea celui care a sfârșit în acea mașină incendiată, dar au aflat și unde locuia.

În orașul Mihăilești, unde s-a ridicat, în urmă cu câțiva ani, un complex rezidențial, echipa Știrilor PRO TV a reușit să stea de vorbă cu proprietarul complexului și a aflat că bărbatul ar fi cumpărat o casă, acum mulți ani, de la un cetățean englez.

Proprietarul a precizat că nu știe foarte multe despre afacerile pe care le avea acest italian în România, însă știe sigur că locuia singur într-o vilă. Nu părea să aibă probleme, decât că cineva i-ar fi vandalizat mașina. Și polițiștii criminaliști cercetează acum această zonă și stau de vorbă cu vecinii bărbatului, strâng de la ei tot felul de mărturii care îi vor ajuta să afle mobilul crimei.

Cine ar fi avut de câștigat sau cine avea vreun motiv să-i facă rău italianului. Odată ce vor stabili și mobilul crimei vor fi mult mai aproape de cel care i-a făcut rău.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62252699
Un copil de 4 ani a murit după o operație de hernie inghinală. Părinții dau vina pe medici

Este anchetă la Spitalul Județean de urgență din Focșani, după ce un băiețel de numai 4 ani a murit la scurt timp după o simplă operație de hernie inghinală.

62258604
Cine este bărbatul care și-a înecat cei doi copii mici în apele unui canal din Bacău. S-a deschis o anchetă penală

Continuă căutările în cazul șocant al bărbatului care și-a înecat duminică doi copii, o fetița de 5 luni și un băiețel de 4 ani, în apele unui canal din județul Bacău.

62258628
Jaf la o sală de jocuri. Suspecții au vrut să își recupereze banii pierduți cu o zi înainte

Jaf de pomină la o sală de jocuri de noroc din Timiș, de unde un individ mascat și înarmat a reușit să plece cu peste 20 de mii de lei.

Recomandări
Israel 7 octombrie getty
Imagini greu de privit: 3 ani de la masacrul comis de Hamas în Israel, în 7 octombrie. Peste 1.200 de morți, sute de ostatici

În 7 octombrie 2026 se împlinesc trei ani de la atacurile criminale ale grupării teroriste Hamas în Israel, o tragedie care a declanșat o altă tragedie în Fâșia Gaza, ca răspuns al israelienilor.

Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.