Ministrul Sănătăţii cere autorităților și medicilor să îi convingă pe oameni să se vaccineze

62190171
Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, afirmă că oriunde se înregistrează un procent redus al persoanelor vaccinate anti-Covid, medicii de familie şi la autorităţile locale ar trebui să se implice în campania de vaccinare.

Aflată sâmbătă în judeţul Vaslui, unde participă la campania de vaccinare care are loc la centrul cultural din localitatea Rebricea, Ioana Mihăilă a declarat că procentul redus al persoanelor vaccinate anti-COVID-19 este „o problemă” oriunde, nu doar în zonele rurale în care oamenii se vaccinează în număr redus, conform News.ro.

„Da, reprezintă o problemă oriunde avem un procent redus al persoanelor care vor să se imunizeze. Acesta este şi motivul pentru care facem apel la autorităţile locale, la reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică şi la medicii de familie care sunt cei care pot să continue toate aceste acţiuni care duc la creşterea dorinţei, dar şi a succesului campaniei de vaccinare”, a afirmat Ioana Mihăilă sâmbătă, în Vaslui.

Ioana Mihăilă precizează că participarea sa la campania de vaccinare în mediul rural „este din activităţile preferate” şi că acest lucru o „umple de energie” pentru săptămâna care urmează.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62191549
Valeriu Gheorghiţă: 5.100 de copii între 12 şi 15 ani s-au vaccinat până acum. Nu îmi pot explica decizia unor părinţi
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, afirmă că nu îşi poate explica decizia unor părinţi de a nu preveni, prin vaccinare, apariţia unor boli infecţioase.
62193918
Șeful Gărzii de Mediu, despre gunoiul din Sectorul 1: Miroase groaznic. Un joc la limită dus pe spinarea cetăţenilor
Comisarul şef al Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Berceanu, spune că situația gunoaielor din Sectorul 1, neridicate de mai multe zile, este ”un joc la limită dus şi de primărie, şi de operator, pe spinarea cetăţenilor”.
62190126
Mai multe artere din centrul Bucureștiului devin zone pietonale în weekend
Mai multe artere din centrul Capitalei se transformă în "Zonă pietonală" pe durata weekendului, a informat Brigada Rutieră.