Minerii din Valea Jiului amenință cu proteste. Sunt nemulțumiți de prevederile din noua lege a pensiilor

62402672
Shutterstock

Minerii şi energeticienii din cadrul Complexului Energetic Valea Jiului sunt nemulţumiţi de prevederile din proiectul noii legi a pensiilor şi vor protesta, joi, de la ora 12,45, la sediile celor patru mine şi la termocentrala de la Paroşeni.

Potrivit preşedintelui Sindicatului Muntele, de la CEVJ, Darius Câmpean, prin aplicarea noii legi minerii care vor ieşi la pensie în anii următori vor avea venituri mai mici cu 45 % faţă de colegii lor care s-au pensionat deja.

Sunt nemulţumiri justificate şi adevărate. Este o demagogie să spui că elimini inechităţile, iar un miner care astăzi poate ieşi la pensie, pe legea actuală - cu 25 de ani vechime, să aibă o pensie între 8.400 şi 8.600 de lei, iar pe noua lege, acelaşi miner să aibă 4.800 de lei. Pensiile noastre sunt bazate pe contributivitate. Nu poţi crea asemenea discrepanţe”, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, liderul sindical.

În plus, susţine reprezentantul minerilor, mărirea vârstei de pensionare nu ţine cont de faptul că exploatările de cărbune din Valea Jiului se află în program de închidere până în anul 2032. De asemenea, mărirea vârstei de pensionare în cazul femeilor nu ţine cont de faptul că acestea lucrează în condiţii grele.

Avem colege care încarcă cărbunele în maşini, manipulează cărbunele. Nu se poate să scoţi mentenanţa şi asimilatele (serviciile asimilate, n.r.) din unităţile miniere, pentru că acelea erau condiţii de suprafaţă. Părerea mea este că cei care au lucrat la lege ori au fost rău intenţionaţi, ori rupţi de orice realitate în ceea ce priveşte condiţiile de muncă din unităţile miniere”, a adăugat preşedintele Sindicatului Muntele.

Liderul sindical a menţionat că a participat la dezbaterile proiectului de lege din Comisia de muncă a Senatului, însă amendamentele asupra cărora s-a convenit au fost respinse la şedinţa în plen.

În aceste condiţii, minerii din Valea Jiului şi energeticienii de la Termocentrala Paroşeni vor protesta joi, la ora 12,45, la fiecare sucursală, cu angajaţii care ies din schimbul unu şi cu personalul aflat la suprafaţă, care renunţă la pauza de masă.

Vor fi proteste, nu foarte lungi, prin care vom atrage atenţia asupra acestor aspecte”, a punctat Câmpean.

Săptămâna viitoare, reprezentanţii Sindicatului Muntele se vor deplasa la Bucureşti pentru a lua parte la şedinţa Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor, pentru a încerca să rezolve problema acolo, împreună cu deputaţii din judeţul Hunedoara.

Val de proteste spontane ale angajaților DSP pentru mărire de salarii, în mai multe județe

S-a declanșat valul protestelor pentru măriri de salarii în sistemul bugetar. După ce angajații din Casele de Asigurări de Sănătate au obținut o creștere, acum este rândul celor din Direcțiile de Sănătate Publică să ceară mai mulți bani.

În câteva județe, oamenii au ieșit spontan în fața instituției ca să-și prezinte revendicările.

În Argeș, angajații Direcției de Sănătate Publică și-au scris pe pancarte nemulțumirea. Se simt discriminați.

Acesta este și motivul pentru care majoritatea doctorilor din Direcțiile de Sănătate Publică au plecat. În toată țara, au rămas doar 40 de specialiști care controlează calitatea serviciilor medicale.

La Sibiu, angajații DSP anunță că nu vor opri protestele până nu obțin o creștere a salariului. Veniturile lor nu s-au modificat din 2018, susțin cei nemulțumiți.

Și angajații din Mureș au anunțat un protest pentru joi.

Protest al angajaților din industria de Apărare din Brașov

Angajații industriei de Apărare din Brașov au oprit activitatea, miercuri dimineață, și au protestat timp de patru ore.

Oamenii sunt nemulțumiți de prevederile „ordonanței austerității”, care le afectează salariile. Mulți dintre ei vor primi chiar și cu 1.000 de lei mai puțin, în mână.

Odată cu tăierea orelor suplimentare va fi afectată și producția. În țară, cei peste 11.000 de salariați din industria de Apărare au început protestele încă de săptămâna trecută.

Luni dimineaţă, angajaţii de la firma producătoare de tehnică militară Carfil Brașov au ieşit în stradă şi au început protestul. Sunt nemuțumiți, spun ei, pentru că li s-au tăiat bonurile de masă și orele suplimentare, iar pentru mulți angajați asta înseamnă un salariu mai mic și cu 1.000 de lei.

Comenzile sunt multe, iar odată cu tăierea orelor suplimentare, acestea nu vor putea fi finalizate la timp, spun oamenii.

În urmă cu un an și jumătate, angajații au înființat un sindicat pentru a obține aceste drepturi în cadrul contractului colectiv de muncă, iar acum s-au tăiat.

Activitatea fabricii a fost oprită pentru patru ore pentru protest. Angajații doresc ca ramura în care lucrează să iasă de sub ordonanața care reduce cheltuielile, numită și „ordonanța austerității”.

În România, cei peste 11.000 de angajați din industria de apărare au început să protesteze încă de săptămâna trecută.

Și angajații din Sănătate au protestat pentru măriri salariale

Angajații Caselor de Sănătate susțin că nu au mai primit măriri salariale din 2018.

Protestul este generalizat, pe perioadă nedeterminată şi este generat de lipsa dialogului social, nerezolvarea problemelor din sistem, dar şi de faptul că salariile nu au mai crescut din 2018.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Angajatul care a trădat încrederea. Curier din Buzău, reținut pentru că și-a însuşit o sumă de peste 77.000 lei

Un bărbat în vârstă de 29 de ani, angajat al unei firme de curierat, este cercetat, sub control judiciar, pentru comiterea infracţiunii de delapidare, după ce şi-ar fi însuşit o sumă de peste 77.000 lei provenită din încasările coletelor.

Individ ridicat pentru o posibilă legătură cu jaful și uciderea lui Adrian Kreiner. Făcuse închisoare pentru carduri clonate

Un român din județul Timiș, condamnat în trecut în America pentru furt din bancomate, a fost dus, cu mandat, la Sibiu, în dosarul uciderii milionarului Adrian Kreiner.

Un tânăr din Brașov a fost arestat după ce a atacat o femeie pe un câmp cu scopul de a o tâlhări

Un tânăr în vârstă de 18 ani din judeţul Braşov a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a atacat şi a lovit cu sălbăticie o femeie pe motiv că aceasta nu a vrut să îi dea telefonul mobil.

Recomandări
Telefoanele mobile ar fi contribuit la rezultatele slabe ale elevilor la PISA. Ce reguli au fost introduse în România

Telefoanele mobile și alte instrumente digitale, folosite excesiv, ar putea fi de vină pentru rezultatele proaste ale elevilor la testele internaționale PISA.

Câștigă 7.000 de lei pe lună, dar cumpără mâncare dintr-un magazin social. „Suntem patru membri. Traiul este tot mai greu”

Impulsionate de legea împotriva risipei alimentare magazinele și restaurantele donează tot mai des mâncarea și produsele care nu se vând. 

Război pentru apa din Dunăre. Austria acuză Ungaria că ia prea mult din fluviu pentru centrala nucleară de la Paks

Austria acuză Ungaria că a construit ilegal barajul de pe Dunăre, menit să devieze mai multă apă către centrala nucleară de la Paks. Viena a reclamat lucrările la Bruxelles, în timp ce Budapesta îi transmite să fie mai atentă cu ”problema azbestului”.