Mihai Șora, operat de urgență. Starea de sănătate a filosofului în vârstă de 101 ani

×
Publicitate

Filosoful Mihai Sora, în vârstă de 101 ani, a fost operat joi de urgență și se află internat la spitalul Elias din București.

Scriitorul a ajuns la spital miercuri, acuzând dureri abdominale, iar medicii au decis că e nevoie de o intervenţie chirurgicală.

Operaţia a avut loc joi după-amiază şi, având în vedere vârsta înaintată a pacientului, a fost una complicată, dar în cele din urmă s-a încheiat fără probleme. A fost vorba despre un colecist plin de pietre care a fost în cele din urmă scos.

Potrivit doctorilor, Mihai  Șora a fost detubat, respiră singur și a vorbit cu familia. Va fi mutat din secţia de terapie intensivă în salon. Dar va mai rămâne câteva zile sub observaţie medicală. Mihai Șora a împlinit 101 ani în toamna anului trecut.

Este ştiut faptul că a fost prezent la toate protestele care au avut loc în Piaţa Victoriei împotriva modificării legilor justiţiei. Duminica trecută chiar le-a vorbit celor din piaţa, iar mulţimea le-a apalaudat îndelung.

În urmă cu 2 ani, alături de Neagu Djuvara, Mihai Șora a primit de la preşedintele ţării distincţia Steaua României în grad de Cavaler.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61969983
Bătaie generală între două clanuri de romi, la Satu Mare, după o șicanare în trafic
Mai mulţi indivizi din două clanuri de romi au semănat groază în centrul oraşului Satu-Mare. După o şicanare în trafic, aceştia s-au luat la bătaie cu bâtele şi cuţitele.
61970009
Groapă de 1 metru pe o șosea din Capitală. O mașină a intrat cu roțile din față în ea
Ploile din ultimele săptămâni au afectat și asfaltul din Capitală. O groapă a apărut în carosabil, chiar pe trecerea de pietoni de pe strada Spiru Haret din centrul Bucureștiului.
61969967
Români reținuți pentru fraudă cu carduri. Au retras bani din conturile mai multor persoane
Patru bărbaţi au fost reţinut de procurorii DIICOT, fiind acuzaţi de infracţiuni informatice, ei expediind în Mexic colete ce conţineau aparatură de tip skamming pentru a fi utilizată la falsificarea unor carduri.