Micile afaceri de familie au cunoscut succesul în pandemie. Ce-ți trebuie să devii antreprenor

×
Publicitate

În timp ce hotelurile şi restaurantele sunt grav afectate de pandemie în multe oraşe se deschid mici afaceri de familie.

Sunt cafenele, bistro-uri, dar şi patiserii artizanale, care în orice moment se pot adapta noilor condiţii, impuse de autorităţi. Dacă nu pot funcţiona în interior preiau comenzi şi fac livrări. Economiştii spun că noile afaceri au apărut pentru că au fost reduse chiriile în spaţiile mici, situate în zone centrale.

La Sibiu, Roger o deschis o cofetărie unde brioşele sunt vedetele. În primele luni din pandemie a vândut doar online, iar din iunie a închiriat un spaţiu de doar 7 metri pătraţi unde a încăput şi o mică vitrină frigorifică pentru brioşe, sandwich-uri şi o maşină pentru cafea.

Roger Stan, antreprenor: „Avantajul spaţiului este că e chiria, bineînţeles, una acceptabilă. Şi amenajarea lui este una mult mai uşoară decât pentru un spaţiu mult mai mare. Pentru început nu aveam nevoie de ceva mai mare de atât."

La Constanța au fost mai multe persoane curajoase care au decis să investească. Dar de data aceasta sunt pregătite de posibile restricţii impuse din cauza pandemiei şi îşi vor putea continua activitatea, chiar dacă vor fi închise în interior.

Antonio Frențescu - proprietar cofetărie: „În condiţiile actuale nu prea merge să deschizi ceva la interior, şi am zis că mai mult cochet, micuţ, drăguţ, la stradă, să nu fie extraordinar de costisitor."

Daniela Niță - proprietară cafenea: „Ne-am bucurat că am găsit la un preţ rezonabil al chiriei această locaţie. Am făcut-o ca să poată fi transformată şi într o locaţie „to go” în cazul în care restricţiile se-năspresc."

Şi la Braşov, Mugur a decis să îşi deschidă o cafenea într-un spaţiu de doar 17 metri pătraţi.

Mugur Tureschi, antreprenor: „Reprezintă şi nişte costuri mici, uşor de gestionat, nu împovărează faptul că avem perioade mai slabe şi, până la urmă, asigurăm o pâine şi jumate, un angajat jumate care e destul de important în sectorul HORECA, ce are mult de suferit."

Economiștii recunosc că micii investitori au riscat, dar asta nu înseamnă că vor pierde.

Costin Șorici - lector universitar la Universitatea "Ovidiu" din Constanta - „Ca orice perioadă de criză, un antreprenor adevărat vede şi oportunităţi. Trebuie să ne învăţăm să trăim cu această nouă realitate Trebuie să fie atenţi la schimbările care au apărut în mentalitatea oamenilor."

Potrivit Asociaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România, cifra de afaceri din industria HoReCa a scăzut cu 70% faţă de anul trecut, iar peste 40% dintre operatori şi-au suspendat activitatea până la finalul lunii august.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62154391
BEI finanţează cu 190 de milioane de euro firmele româneşti cele mai afectate de Covid-19

Sute de companii din România vor beneficia de noua finanţare dedicată sectorului privat, în valoare de 190 milioane euro, acordată de Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru a susţine sectoarele cele mai afectate de Covid-19.

62154384
Guvernul vine în sprijinul firmelor afectate de pandemie. Cum pot fi accesate granturile pentru capital

Granturile pentru capital de lucru pot fi accesate începând de joi, de la ora 10:00, anunţă Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MMEMA).

62154321
Jumătate dintre firmele europene se tem că vor da faliment în următoarele 12 luni

Peste jumătate dintre IMM-urile din Europa, care împreună asigură locuri de muncă pentru două treimi din angajaţii de pe continent, se tem că nu vor supravieţui în următoarele 12 luni dacă veniturile nu îşi vor reveni.

Recomandări
F 16 romania id53709 inquam photos octav ganea
Culmea ironiei. Deși românii primesc mai multe avioane F-16, piloții militari zboară mai puțin. Miruță: „Avem puțini piloți”

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat într-un interviu pentru Pro TV că România are mai puțini piloți decât avioane de luptă și a recunoscut faptul că orele de zbor ale militarilor au scăzut constant din 2022 până în 2025.

Kimberly guilfoyle gettyimages 2216537913
Reacția Atenei după ce ambasadoarea SUA în Grecia a spus că americanii ar fi contribuit la „căderea” Guvernului României

Purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Pavlos Marinakis, respinge relatarea WSJ, spunând că nu s-a pus niciodată problema unei amenințări la adresa guvernului grec și că așa ceva nu ar fi fost tolerat.

Agerpres siegfried muresan conferinta parlament
Miniștrii lui Siegfried Mureșan, audiați în Parlament. Singurul aviz pozitiv dat de comisiile de specialitate

Şase miniştri din Cabinetul propus de Siegfried Mureşan sunt audiaţi luni în comisiile de specialitate. După patru audieri, parlamentarii au dat un aviz pozitiv doar pentru Tanczos Barna.