Metoda prin care un tânăr sirian a urcat neobservat într-un TIR. În loc de Germania, a ajuns însă la Giurgiu

×
Publicitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, ascuns într-un camion încărcat cu pâslă, un tânăr din Palestina, care intenţiona să ajungă în Germania.

Comunicatul Poliţiei de frontieră

 

În data 14.02.2019, în jurul orei 17.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară un cetăţean turc, la volanul unui camion înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, pâslă, din Turcia, cu destinaţia Polonia.

Procedând la verificarea mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit că prelata remorcii era tăiată și relipită. În urma controlului amănunțit, printre marfa transportată, a fost descoperită ascunsă o persoană de sex masculin.

La cercetări, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoana este cetățeanul palestinian A.M., în vârstă de 27 ani. Acesta a declarat că s-a ascuns în mijlocul de transport într-o parcare din Turcia, fără știrea șoferului. Totodată, a mai menționat faptul că a recurs la această metodă deoarece intenționa să ajungă în Germania.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei cetățeanului palestinian, iar conform protocolului româno – bulgar, tânărul descoperit ascuns, şoferul şi mijlocul de transport au fost preluaţi de Poliţia de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62109209
O altă persoană a murit din cauza gripei. Forma agresivă care poate ucide în 24 de ore

Un bărbat în vârstă de 62 de ani din Bistriţa a murit, sâmbătă dimineaţa, în spital, după ce a contractat virusul gripal de tip A, potrivit unei informări remise de Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din municipiu.

62110112
Modul inedit prin care un ultramaratonist român și-a cerut iubita de soție. Răspunsul femeii

Un ultramaratonist român, Nicolae Buceanu, şi-a cerut iubita în căsătorie chiar pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiţilor, la Atena, unde participă la o cursă de mare anduranţă, de 5.000 de kilometri.

62110111
Percheziții de amploare la persoane bănuite de furt din agenții de pariuri. Prejudiciul uriaș

Percheziţii la persoane bănuite de furt din agenţii de pariuri.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.