Marș împotriva Codului administrativ. ”Limba maghiară dobândeşte statut de limbă oficială”

61976412
Facebook.com

Câteva sute de persoane participă, duminică, în Capitală, la un marş organizat de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş şi Asociaţia Calea Neamului împotriva adoptării legii privind Codul administrativ.

 

Prin adoptarea Codului administrativ, potrivit iniţiatorilor acestui eveniment, limba maghiară devine în mod neconstituţional a doua limbă oficială în stat pe o arie ce depăşeşte cu mult judeţele Covasna, Harghita şi Mureş.

Demonstranţii s-au strâns după-amiază în Piaţa Constituţiei, majoritatea fiind îmbrăcaţi în haine tradiţionale româneşti şi purtând steaguri. Un tricolor de mari dimensiuni a fost desfăşurat pe braţele mai multor manifestanţi.

Mihai Târnoveanu, preşedintele Asociaţiei Calea Neamului şi vicepreşedinte al Forumului, a vorbit la o portavoce şi a afirmat că vor să facă scut în jurul valorilor naţionale.

"Ne-am adunat, astăzi, aici, români din Covasna, Harghita Mureş, români de pe întreg cuprinsul ţării, care vor face scut în jurul fraţilor lor din inima ţării, care vor face scut în jurul valorilor naţionale, în jurul celor care au aceeaşi credinţă şi acelaşi sânge din judeţele Mureş, Harghita şi Covasna. Suntem împotriva adoptării Codului administrativ, care legalizează folosirea limbii maghiare, extinderea folosirea limbii maghiare de la nivel local la nivel central, respectiv în prefecturi şi deconcentrate. (...) Limba română trebuie să rămână în continuare sigura limbă oficială pe teritoriul statului român", a susţinut Târnoveanu.

Marşul a început cu rostirea unor rugăciuni şi intonarea Imnului Naţional.

Unii au afişat pancarte cu mesaje precum: "Libertatea de a fi român e sfântă", "Limba oficială nu poate forma obiectul revizuirii Constituţiei" (reprezentând un articol din Constituţie), "Jurăm pentru Ardeal", dar şi portrete cu Mihai Eminescu şi Avram Iancu. De asemenea, scandează "Limba română, singura stăpână!", "Trăiască, trăiască şi înflorească Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!", "Unitate naţională!" şi cântă "Treceţi batalioane române Carpaţii!".

Marşul a fost pe traseul: bulevardul Unirii - Piaţa Unirii - bulevardul I.C.Brătianu - Biserica Sfântul Gheorghe Nou - Piaţa Universităţii - Esplanada Statuilor - bulevardul Regina Elisabeta - Piaţa Operei. Ultimul punct de oprire este Palatul Cotroceni, conform traseului avizat de Primăria Municipiului Bucureşti.

La începutul marşului, un bărbat a fost ridicat de jandarmi în urma unei altercaţii.

La jumătatea lunii iulie, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş i-a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea privind Codul administrativ în forma adoptată de Parlament, avertizând că acest act normativ, "prin care limba maghiară dobândeşte statut de limbă oficială pe o arie ce depăşeşte cu mult cele trei judeţe", va facilita obţinerea autonomiei teritoriale pe criteriu etnic şi formarea unei enclave etnice în inima României.

Într-o scrisoare adresată şefului statului, asociaţiile care formează Forumul Civic al Românilor din Harghita, Covasna şi Mureş arată că textul de lege elimină pragul de 20% referitor la folosirea limbii minorităţilor în administraţie, existent în prezent, şi impune obligativitatea folosirii limbilor materne ale minorităţilor naţionale nu doar autorităţilor administraţiei publice locale şi serviciilor publice deconcentrate, ci şi instituţiilor publice aflate în subordine, organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean, precum şi prefecturilor, ceea ce contravine, conform asociaţiilor, art. 120 alin. (2) din Constituţie.

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
61976393
Steag negru arborat la Primăria Sfântu Gheorghe, de Ziua Imnului României. Mesajul UDMR
Steagul negru care a putut fi văzut, duminică, de Ziua Imnului Naţional, pe clădirea Primăriei Sfântu Gheorghe a fost arborat în urma decesului unei persoane laureate cu premiul Pro Urbe, conform primarului Antal Arpad.
61956002
Loto 6/49. Numerele extrase duminică, 29 iulie 2018. Premiu record
LOTO 6/49. Pe 29 iulie 2018 au avut loc noi extrageri la Loto. La Joker, este pus la bătaie un premiu record, 4.4 milioane de euro.
61976389
Simbolul neputinței și al intereselor financiare, aflat în centrul Capitalei
Lăsată în paragină 20 de ani, Casa Nanu Muscel din Piața Romană, cunoscută drept vila de la ASE, a devenit simbolul neputinței și al intereselor financiare.