Maia Sandu a câștigat alegerile, dar Moldova „rămâne pe marginea prăpastiei”. „Acolo sunt concentrate toate mizele Rusiei”

×
Publicitate

Zi istorică în Moldova de peste Prut. Candidatul pro-european Maia Sandu a câștigat al doilea mandat în fruntea țării. L-a învins pe socialistul pro-rus Alexandr Stoianoglo cu un avans de aproape 10 puncte procentuale.

Diaspora și Chișinăul i-au adus victoria președintei Maia Sandu. „Libertatea, adevărul și dreptatea au câștigat”, a declarat învingătoarea, care a spus că i-a auzit și pe cei care au votat împotriva ei.

Învingătoare, răgușită, dar reținută și promițând că a învățat ceva de la cei care au votat împotriva ei - Maia Sandu a adresat primul discurs al victoriei după miezul nopții.

Maia Sandu: „Astăzi, dragi moldoveni, ați dat o lecție de democrație, demnă de a fi scrisă în cărțile de istorie. Astăzi, ați salvat Moldova. Nimeni nu a pierdut astăzi în alegerea noastră pentru un viitor demn. Libertatea, adevărul și dreptatea au câștigat. Moldova a reușit să-și arate voința și puterea prin voturile fiecăruia dintre noi. Am auzit vocea cetățenilor acelora care au apreciat lucrurile pe care le-am făcut, dar și acelora care sunt nemulțumiți”.

Diferența dintre cei doi candidați a fost de peste 10 puncte procentuale, adică aproape 180.000 de voturi. Diaspora și votul de la Chișinău au înclinat decisiv balanța pentru Maia Sandu și calea europeană.

Numărul cetăţenilor care şi-au exprimat votul în secţiile deschise în afara ţării a fost cel mai mare din istorie, iar aproape 83% dintre ei au votat-o pe Maia Sandu, conform Comisiei Electorale Centrale.

Candidatul socialiştilor, Alexandr Stoianoglo, s-a impus în rândul votanţilor de pe teritoriul Republicii Moldova, însă Maia Sandu a contrabalansat prin votul din diaspora.

Alexandr Stoianoglo: „Prezența voastră masivă la urne e o dovadă că Moldova nu e doar un punct de hartă, cu simpli spectatori, ci un popor responsabil și conștient de viitorul său”.

Dar socialiștii din Moldova au respins rezultatele votului. „Maia Sandu este un președinte nelegitim, recunoscută doar de sponsorii și susținătorii ei din străinătate" - a transmis Igor Dodon, președintele formațiunii politice.

Au fost numeroase alerte false cu bombă pentru a perturba procesul de votare la secțiile din străinătate. Consilierul pentru securitate națională a declarat că a existat o „interferență masivă" din partea Rusiei în procesul electoral din Moldova, care avea "un potențial ridicat de a distorsiona rezultatul".

Maia Sandu: „Moldova a fost supusă unui atac fără precedent în istoria întregii Europe. Bani murdari, cumpărare ilegală de voturi, implicarea forțelor ostile din afara țării și a grupărilor criminale în procesele electorale, răspândirea de minciuni și incitarea la ură și frică în societatea noastră. Poporul nostru s-a unit, iar libertatea și cetățenii au câștigat".

Cristian Pârvulescu, analist politic: „Până la urmă, era o singură posibilitate pentru Maia Sandu. Plus 100.000 de votanți din diaspora față de primul tur și chiar asta s-a întâmplat. Riscul ca Moldova să se prăbușească într-un model georgian rămâne în continuare important. În Georgia, președinta este pro-europeană și nu are influență. Maia Sandu nu va putea face nimic dacă are o majoritate parlamentară și un guvern împotrivă. Este un pas înainte, dar încă mai sunt mulți de făcut. Moldova încă este pe marginea prăpastiei”.

Armand Goșu, analist politic: „E o șansă în plus pentru Republica Moldova cu Maia Sandu la președinție, ca partidele pro-europene să aibă o șansă mai mare la alegerile de anul viitor. Deci partidele pro-europene alea câte sunt, dacă se vor reforma cu Maia Sandu, locomotiva politică, mă gândesc ca ar putea să obțină un scor foarte bun. Și atunci într-o coaliție cu unul, două partide să asigure un guvern pro-occidental, pro-european, care să continue pe drumul reformei și integrării Republicii Moldova în UE”.

Mihai Mogâldea, director adjunct Institutul pentru Politici Europene și Reforme: „Trebuie să înțelegem că am câștigat doar o bătălie, iar războiul va continua până după alegerile parlamentare, și, de fapt, acolo sunt concentrate toate mizele Rusiei. Vor încerca prin metode deja testate și prin altele noi să obțină controlul asupra guvernului de la Chișinău".

Casa Albă: „Rusia a eșuat”

Președintele Iohannis a felicitat-o pe Maia Sandu pentru victoria istorică. Iar premierul Ciolacu a subliniat că va continua să susţină Republica Moldova să ajungă acolo unde îi este locul: alături de România în Uniunea Europeană.

Felicităm autoritățile moldovene pentru desfășurarea cu succes a alegerilor, în pofida interferenței fără precedent a Rusiei, inclusiv prin scheme de cumpărare de voturi și dezinformare", au afirmat șeful politicii externe a UE, Josep Borrell, și Comisia Europeană, într-o declarație comună.

Rusia a eșuat, poporul moldovean și-a exercitat dreptul democratic de a-și alege propriul viitor și a ales să urmeze o cale aliniată cu Europa” - a transmis și Casa Albă.

Bucuria moldovenilor a răsunat și în București. În preajma secțiilor de vot, grupuri de tineri s-au strâns și au început să cânte. Li s-a alăturat Irina Rimes, cântăreața din Republica Moldova.

Articol recomandat de sport.ro
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Citește și...
Cine ar fi fost de fapt cei care i-au atacat pe Regele Felipe și regina Letizia, în timpul vizitei în regiunea Valencia

Protestele violente care au avut loc în timpul vizitei întreprinse duminică de cuplul regal al Spaniei şi de prim-ministrul Pedro Sanchez în zonele afectate de inundaţii din regiunea Valencia ar fi fost organizate de extrema dreaptă.

Alegeri în Moldova. Germania acuză Rusia de eforturi „masive” pentru a-i împiedica pe moldovenii din diaspora să voteze

Germania a condamnat Rusia pentru ceea ce a numit „o încercare masivă şi coordonată” de a-i împiedica pe moldovenii din străinătate să voteze în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

Mesajul lui Joe Biden pentru Maia Sandu, după ”realegerea istorică” în funcția de președinte al Moldovei. ”Rusia a eșuat”

Joe Biden a felicitat-o pe Maia Sandu pentru realegerea sa în funcția de președinte al Moldovei, liderul american evidențiind faptul că ”Rusia a eșuat” în demersurile sale de sabota alegerile democratice de peste Prut.  

Recomandări
Bilanțul PNRR prezentat de Dragoș Pîslaru. Ce investiții și reforme au fost realizate din banii europeni

 Dragoș Pîslaru (MIPE) a făcut un bilanț al PNRR și a transmis că programul nu a "distrus" România, a finanţat modernizarea ei și că reformele nu se fac pentru interese de moment, ci se fac pentru ca statul să fie mai

Harta pensiilor din România. Județele în care se încasează cele mai mari și cele mai mici sume. Paradoxul din clasament

Noi date de la Casa de Pensii ne arată care sunt veniturile celor care și-au încheiat anii de muncă în funcție de județele în care trăiesc. 

„Concesia” anunțată de Kremlin în timpul vizitei emisarilor lui Donald Trump în Ucraina. Ordinul dat de Vladimir Putin

Vladimir Putin a ordonat încetarea atacurilor asupra Kievului timp de trei zile, cu ocazia vizitei preconizate a emisarilor americani Jared Kushner şi Steve Witkoff în capitala ucraineană, a anunţat sâmbătă, 5 septembrie, Kremlinul.