MAI vrea polițiști mai supli, care să poată sări un gard. Probe mai grele la şcolile de agenţi

×
Publicitate

Ministerul de Interne își dorește polițiști supli, cu o condiție fizică bună, ca să poată alerga după infractori.

Din această cauză, școlile de agenți de poliție din țară au introdus probe sportive eliminatorii mai grele, pe care unii candidați nu au reușit să le treacă.

La școala de poliție din Câmpina, de exemplu, doar 30% dintre fetele înscrise la concurs au promovat, iar procentul nu este mare nici în cazul băieților.

Candidații la admiterea la Școala de Agenți de Poliție din Câmpina au 12 probe fizice de trecut. Pentru ca viitorii polițiștii să fie mai supli decât unii dintre cei pe care îi vedem acum pe străzi, testele sunt mai grele din acest an.

De pildă, manechinul pe care aspiranții la o carieră în poliție trebuie să îl care pe traseu are acum 60 de kilograme, cu 20 mai multe decât la probele din anii trecuți. Și greutatea ganterelor cu care candidații trebuie să facă un exercițiu a ajuns de la 5 la 10 kilograme, iar capra care trebuie sărită a fost înălțată cu 10 centimetri.

În plus, tinerii trebuie să atingă o minge aflată la o înălțime de 2 metri și jumătate.

La școala de agenți de poliție din Câmpina, 3.800 de tineri candidează pe 750 de locuri. Proba sportivă este eliminatorie și a cernut serios lista de candidați.

Alexandru Dragoiescu, candidat: „Am avut antrenament de la fotbal.... mă scuzați nu mai am aer.”

Vlăduț Dobrea, candidat: „O să trebuiască să dau din kilograme jos. Până ies de pe băncile școlii sper să fiu mai slim.”

Ministerul de Interne își dorește polițiști mai supli pentru că de multe ori în misiunile pe care le au, câteva kilograme în plus contează. Imaginile cu mai mulți agenți care sar cu greu un gard, în Caracal, sunt antologice.

Mariana Godja, părinte: „Mi-ar place totuși polițiștii să își respecte greutatea pentru că atunci când înaintează în vârstă și au o anumită greutate nu mai pot alerga după un hoț.”

Comisar-șef Vasile Tache, comandant Școala de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina: „Problema asta cu a fi plinuț sau nu ține de evoluția și cu vârsta, dar și de pregătirea fizică permanentă. Trebuie să continue pregătirea, nu trebuie să se oprească odată cu terminarea școlii.”

În ultimii ani, în România, meseria de polițist a devenit foarte atractivă.

La finalul celor 10 luni de pregătire, agenții au un salariu minim de 3.000 de lei. În plus, uniforma vine și cu alte avantaje.

Ion Dogaru, părinte: „Este o meserie stabilă.”

În ultimii ani, pentru a umple golurile lăsate de pensionarile masive ale polițiștilor, școlile de poliție au organizat și câte două sesiuni de admitere și au renunțat la limita de vârstă și de înălțime.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62104224
Cazinoul din Constanța a intrat în reparații, după 20 de ani de ruină. Când va fi gata

Ce părea imposibil este de miercuri oficial: Cazinoul din Constanța a intrat în reparații.

62104218
În curând, apelurile la 112 vor putea fi localizate. Sistemul nu merge însă pe orice telefon

Românii sunt din ce în ce mai aproape de momentul în care, atunci când vor suna la 112, operatorii îi vor putea localiza cu o precizie de câțiva metri.

62104216
Alertă în România, după ce a fost depistată gripa aviară. 19.000 de păsări, sacrificate

Este alertă în România, după ce în județul Maramureș a fost depistat virusul gripei aviare. 19.000 de păsări au fost deja sacrificate.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.