Mai multe școli din Vâlcea vor începe anul școlar fără autorizație. Autoritățile spun că situația va fi remediată treptat

62572560
Shutterstock

Zeci de școli din județul Vâlcea vor funcționa și anul acesta fără autorizație sanitară și de securitate la incendii, dar unele clădiri sunt în reabilitare și urmează să solicite autorizarea, precizează reprezentanții IȘJ.

„Avem 21 de unităţi de învăţământ în care nu avem aviz de la Direcţia de Sănătate Publica şi 27 de unităţi în care nu avem autorizare ISU. Colegii mei directori au făcut toate demersurile către administraţia locală, astfel încât să încercăm să intrăm în legalitate şi din acest punct de vedere. Dar sunt situaţii diferite, în sensul în care, de exemplu, dacă se efectuează lucrări de reabilitare, atunci evident nu au cum să obţină aceste autorizaţii în acest moment. Sau sunt situaţii în care ar fi nevoie de câteva îmbunătăţiri astfel încât să corespundă standardelor, dar în acest moment primăriile spun că, dat fiind faptul ca au nişte constrângeri bugetare, nu pot suporta aceste costuri acum, dar le au în vedere", a precizat, pentru AGERPRES, inspectorul şcolar general al IŞJ Vâlcea, Mihaela Andreianu.

Situația unităților neautorizate

Situaţia, conform datelor transmise de DSP şi ISU, este similară cu cea din toamna anului trecut, fiind doar un pic îmbunătăţită în ceea ce priveşte unităţile de învăţământ care au renunţat la grupurile sanitare din curte, astfel că din şapte şcoli câte erau anul trecut neavizate sanitar din acest motiv acum au mai rămas doar trei.

„Mai avem încă trei unităţi de învăţământ unde sunt grupuri sanitare neconforme. Şi mă refer la Şcoala Gimnazială de la Livezi cu structurile aferente, la grădiniţa de la Cârstăneşti - Oteşani, unde numărul de copii este destul de mic şi probabil ca în următorii ani aceasta structură se va desfiinţa pentru că nu vor mai fi suficienţi copii astfel încât să suporte o grupă, precum şi Şcoala Gimnazială Măldăreşti, unde au fost stagnate lucrările de reabilitare. Copiii au fost mutaţi de mai mulţi ani şi condiţiile de acolo sunt improprii. Eu sper ca până la urmă se vor relua lucrările, pentru că şcoala nu se poate desfiinţa", a mai spus şefa IŞJ Vâlcea.

Lucrări de reabilitare și relocări

Mihaela Andreianu a menţionat, de asemenea, că în prezent sunt în derulare lucrări de reabilitare în mai multe şcoli din judeţ, astfel că elevii vor desfăşura cursurile, cel puţin în următoarele luni, în alte locaţii sau vor învăţa în mai multe schimburi.

„În acest moment, sunt 22 de unităţi de învăţământ în judeţul Vâlcea unde se desfăşoară lucrări de reabilitare, iar elevii fie au fost relocaţi în alte unităţi de învăţământ sau în alte clădiri, fie învaţă în două schimburi. În municipiul Râmnicu Vâlcea, avem Colegiu Naţional 'Mircea cel Bătrân', unde lucrările se finalizează doar într-un corp de clădire şi aici va rămâne o parte dintre elevi, iar o altă parte va învăţa într-o altă unitate de învăţământ care urmează să fie zilele acestea igienizată, astfel încât să poată primi acolo copiii. Avem, de asemenea, lucrări la Colegiul Energetic, care a fost în reabilitare şi anul trecut şi se învaţă în două schimburi, Şcoala Gimnazială de la Colonie, Liceul 'Ferdinand', unde nu cred că se vor finaliza prea curând lucrările de reabilitare astfel încât copiii vor învăţa o parte din ei în laboratoare şi au dat drumul şi la unul dintre etaje, precum şi la Şcoala Gimnazială nr. 5, actualmente Şcoala Gimnazială 'Nicolae Bălcescu', unde copiii vor începe anul şcolar cu săptămâna altfel, lucrările fiind aproape de finalizare", a adăugat aceasta.

Conform datelor Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea, din cele aproximativ 400 de clădiri ale unităţilor de învăţământ din judeţ pe care le are în evidenţă, 21 funcţionează fără autorizaţie sanitară, iar alte şapte au primit notificare în cursul anului şcolar precedent că li s-a respins autorizarea sanitară în urma evaluărilor.

În ceea ce priveşte autorizaţia pentru securitate la incendiu, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea a transmis că are în evidenţă 438 de clădiri de învăţământ, dintre care 75 sunt autorizate, 27 nu au autorizaţie, 40 au doar aviz de securitate la incendiu, iar restul de 296 nu necesită autorizare, deoarece au fost puse în funcţiune înainte ca legislaţia să prevadă această obligaţie.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Un agent al IPJ Cluj a fost reținut după ce a tâlhărit o tânără de 19 ani cu care ar fi întreținut relații contra cost

Un angajat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce a tâlhărit o tânără de 21 de ani cu care ar fi întreţinut relaţii contra cost.

Preotul din Mureș bătut de un enoriaș gelos se întorcea de la o înmormântare. Cazul se complică: „Unii zic că el a bătut”

Este anchetă într-o localitate din județul Mureș, după ce preotul din sat a fost lovit de un credincios din parohie. Bătăușul l-a acuzat pe părinte că ar avea o relație cu soția lui și la rândul său a apelat la un avocat.

Nicușor Dan și-a dat singur notă la bilanțul primelor 100 de zile de mandat. „Eu sunt o persoană exigentă”

Președintele Nicușor Dan consideră că și-a atins obiectivele în primele trei luni de mandat, subliniind stabilitatea guvernamentală, controlul deficitului și prezența internațională consistentă a României.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.