Mai multe orașe din țară și-au deschis oficial târgurile de Crăciun

×
Publicitate

Aseară și-au deschis porțile și târgurile de Crăciun din țară. Oamenii s-au bucurat de căsuțele cu bunătăți tradiționale și de brazii înalți și frumos împodobiți.

Chiar dacă mai sunt 3 săptămâni până la Crăciun, atmosfera sărbătorilor a început să se resimtă din ce în ce mai puternic printre turiști, iar voia bună a fost întreținută de muzică.

La Timişoara a fost deschis oficial aseară Târgul de Crăciun, în Piaţa Operei şi în Piaţa Libertăţii. Sute de timişoreni au venit în centru să vadă ghirlandele luminoase şi ornamentele, aproape toate din anii trecuţi. Părinţii cu copii au alunecat pe gheaţă patinoarului şi s-au dat în carusel. Cele 50 de căsuţe cu produse tradiţionale şi mâncare, au fost luate cu asalt.

Şi la Cluj-Napoca foşnetul a fost mare la Târgul de Crăciun încă de la lansarea întunericului.

De departe atracţia principală este roata panoramică, unde acum coada se întinde pe câteva zeci de metri. O tură costă 20 de lei pentru adulţi şi 15 lei pentru copii.

Copil: „Tot oraşul, şi catedrala, şi biserica. Toate se pot vedea de sus”.

Dulciuri, globuri strălucitoare, suveniruri şi bunătăţi de pus pe masă - toate se găsesc în căsuţele amplasate în Piaţa Unirii.

Vizitat de români a fost şi Târgul de la Sibiu încă de la primele orele ale zilei. Atracţiile au fost la tot pasul: de la uriaşa roată panoramică, patinuarul de mari dimensiuni până la căsuţele pline de cadouri şi dulciuri.

Odată cu aprinderea luminiţelor, oraşul pare cufundat în basmele de iarnă.

În Brașov, la târgul de Crăciun, au fost instalate 28 de căsuțe. Ca în fiecare an, atracţia principală a fost bradul, dar şi mâncarea tradiţională.

George Cățean, Producător: ”Sunt produse din carne de porc, din carne de oaie, brânzeturi tradiționale”.

Accesul la Târgurile de Crăciun se face pe baza certificatului verde, iar masca este obligatorie pe tot parcursul vizitei.

 

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62227903
Patru oameni au fost la un pas de moarte în Maramureș după ce s-au răsturnat cu mașina pe un drum înghețat

Dacă în câteva zone din țară ieri au fost temperaturi de primăvară, 21 de județe, în schimb, s-au aflat până aseară sub amenințarea unui cod galben de ninsori și viscol.

62227902
Infotrafic: Se circulă în condiţii de iarnă în patru județe, fără depuneri pe carosabil

Centrul Infotrafic a informat, joi dimineaţa, că se circulă în condiţii de iarnă, fără depuneri pe carosabil, în judeţele Maramureş (DN 18 - Pasul Gutâi), Bistriţa-Năsăud (DN 17 - Pasul Tihuţa), Gorj (DN 67C - Rânca) şi Harghita (DN 13B - Bucin).

62227901
S-au aprins luminițele festive în mai multe orașe. Sute de oameni s-au bucurat de atmosfera festivă

 Miercuri seară, în mai multe orașe s-au aprins luminițele festive și sute de oameni au fost de față ca să surprindă explozia de culoare.

Recomandări
Suspect retinut carfil
Ucraineanul suspectat de sabotajul de la Carfil, arestat în Polonia, se opune extrădării în România. Ce țintă mai avea rețeaua

Poliția poloneză a reținut la Varșovia un cetățean ucrainean suspectat de implicare în pregătirea unui sabotaj la Carfil Brașov. Anunțul a fost făcut miercuri seară, de autoritățile de la Varșovia.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Filmul accidentului

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.