Administratorul a fost cel care a dat alarma, după ce a văzut că monumentele funerare, din piatră sau marmură, au fost sparte sau împinse.
Autorii sunt încă necunoscuți, dar polițiștii bănuiesc că aceștia ar fi dat lovitura în timpul nopții. Și au indicii cu privire la modul în care au pătruns în cimitir, din moment ce gardul e deteriorat în două locuri.
Oamenii legii continuă cercetările, într-un dosar penal pentru profanarea de cadavre sau morminte. Cimitirul, care cuprinde câteva sute de morminte, din secolele al 17-lea și al 18-lea, a mai fost vizat de acte de vandalism, în trecut.