Nici pelerinajul de Sfântul Dumitru din Bucureşti nu va mai avea loc. Patriarhia: „Un excesiv superior dispreț”

×
Publicitate

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat luni că pelerinajul de Sfântul Dumitru din Bucureşti nu va putea avea loc. Anunțul vine după ce și pelerinajul de Sfânta Parascheva, din Iași, a fost anulat de autorități.

"Sunt om credincios, care respect biserica, care întotdeauna am fost alături de proiectele bisericilor în general. Pe de altă parte, riscul este foarte mare, pentru că să ne gândim la următorul aspect: foarte mulţi din credincioşii care participă la aceste sărbători religioase, la aceste pelerinaje sunt oameni în vârstă care sunt expuşi unor riscuri foarte mari. Ştiţi cum funcţionează: în parohii se organizează deplasări cu autocarul, cu microbuzul în nişte condiţii pe care nu putem să le controlăm. Riscul de răspândire există atâta timp cât se fac deplasări care durează ore întregi. După aceea, este foarte greu de asigurat condiţiile de distanţare fizică şi de protejare a sănătăţii persoanelor, plus că sunt anumite lucruri care se desfăşoară şi care pot pune în pericol viaţa credincioşilor. Eu sunt convins că şi în Biserica Ortodoxă există înţelegere pentru această decizie a noastră şi îi rog pe credincioşi să înţeleagă că nu am făcut-o decât pentru a proteja sănătatea", a explicat Orban, la sediul PNL.

Reacția Patriarhiei Române

 

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a reacționat, luni, la anunțul făcut de premierul Ludovic Orban, susținând că lipsa dialogului interinstituțional în astfel de situații "denunță un excesiv superior dispreț față de realitate socială".

"Exercițiile negative de imaginație la cel mai înalt nivel referitoare la comportamentul oamenilor credincioși (declarați aprioric suspecți), la capacitatea de organizare a Bisericii (altfel partener social exemplar al autorităților) și la importanța prezenței și manifestării faptului religios în societate pot fi realmente ofensatoare. Lipsa dialogului interinstituțional, a cooptării în reflecția asupra deciziilor cu impact public major referitoare la suspendarea, fie și temporară, a unor libertăți fundamentale, precum libertatea religioasă, a unor experți în domenii conjunctural conexe ale zonei politicului și sănătății publice, denunță un excesiv superior dispreț față de realitatea socială imediată", se arată într-un comunicat semnat de Vasile Bănescu.

Potrivit Patriarhiei, realitatea socială imediată este "mult mai complexă decât le pare celor ce cred că poate fi oricând și cu orice consecințe modificată".

"Organismul comunitar funcționează firesc doar în stare de echilibru izvorât din discernământ și dialog pentru care Biserica pledează permanent. Ca și pentru respectarea tuturor regulilor de natură sanitară ce se impun acum. Aroganța, autarhismul decizional și solipsismul moral nu au onorat și nu vor onora niciodată pe nimeni. Pelerinajul organizat riguros, în condiții excepționale de respectare a unor reguli aplicate drastic și a căror încălcare (acum imaginară) poate fi sancționată oricând de autorități, este nu doar una dintre expresiile profunde ale libertății religioase responsabile, ci, în actualul context, și o formă benefică de încredere și de respect față de majoritatea oamenilor cuminți și credincioși ai acestei țări", se arată în comunicatul citat.

Pe 26 octombrie, credincioşii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, iar pe 27 octombrie pe Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor.

Anunțul premierului Ludovic Orban vine după ce autoritățile au anulat și pelerinajul de Sfânta Parascheva, din Iași, sărbătorită pe 14 octombrie.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62151607
Un bărbat din județul Caraș-Severin, cercetat pentru tentativă de omor. A aruncat cu benzină peste o femeie, dându-i foc

Un bărbat din localitatea Verendin, judeţul Caraş-Severin, este cercetat pentru tentativă de omor după ce, luni, a aruncat cu benzină peste o femeie în vârstă de 57 de ani şi apoi i-a dat foc, victima fiind transportată la spital.

62142974
Restricții noi în Caraș-Severin. Purtatul măștii, obligatoriu în spațiile publice aglomerate

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Caraş-Severin a decis ca purtarea măştii să fie obligatorie în spaţiile publice deschise şi aglomerate, dar şi în vecinătatea unităţilor de învăţământ.

62139086
Județele în care incidența cazurilor a depășit 1,5 la mia de locuitori. Care este rata de infectare din Capitală

Coronavirus România, 12 octombrie. Pe teritoriul României au fost confirmate 157.352 de cazuri de persoane infectate cu Covid-19.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
România, țara taxelor care nu ajung la buget. Cum arată încasările statului față de media UE și restul lumii

Veniturile din taxe diferă foarte mult de la o țară la alta, în funcție de sistemul fiscal, nivelul de dezvoltare economică și celelalte surse de venit și, cel puțin la fel de important, capacitatea statului de a colecta dările.

Shutterstock oameni pe strada la universitate
Băncile ar putea avea obligații noi când acordă credite. Ce trebuie să verifice înainte de semnarea contractului

Un nou proiect de lege introduce reguli mai clare pentru prevenirea fraudelor cu date de identitate, pentru comunicarea notificărilor către consumatori şi pentru informarea acestora la încetarea unui contract de credit.

Smurd pompieri shutterstock 2254444171
Incendiu la Spitalul de Pneumofiziologie din Brașov. O pacientă a murit carbonizată

Un incendiu a izbucnit, duminică, la Spitalul de Pneumofiziologie din municipiul Brașov, într-un salon al Secției 1, aflat la etajul unu al clădirii. O persoană a fost găsită carbonizată în salon.