Lucrările la noua centură a Capitalei, încetinite de lipsa de muncitori. Salariile ajung la 8.000 de lei

×
Publicitate

Pentru a putea construi autostrada de centură din sudul Capitalei, compania din Turcia care a câștigat licitația a adus muncitori de acasă, pentru că la noi nu se găsesc.

„Sunt serioși, lucrează bine și ne vor ajuta să dăm autostrada în folosință mai repede decât scrie în contract”, spun reprezentanții companiei.

Echipa de muncitori formată din turci veniţi în România să ne construiască autostrada de Centură este de două luni aici, însă deocamdată aceștia au văzut doar şantierul. Nu au vizitat nici măcar Bucureştiul.

Muncitorii turci au o experienţă de peste 20 de ani în construcţia de drumuri. Cei mai mulţi dintre ei vin din Ankara, iar acum locuiesc în Jilava, lângă Bucureşti, unde compania le-a închiriat case. De acolo vin în fiecare zi dimineaţă şi sunt aduşi pe şantier cu microbuzele.

În total sunt aproape 90. Românii care îi supervizează spun că în două luni nu au găsit în preajma şantierului nici măcar un ambalaj de bere. Muncitorii turci nu beau alcool. Şefii au vrut să le facă şi o cantină la care să le fie gătită mâncare ca acasă, dar nu au avut voie din cauza pandemiei.

Riza are 47 de ani, iar 25 i-a trăit mai mult pe şantiere. În Ankara îl aşteaptă soţia şi cei doi copii. Este supervizorul unei mici echipe care lucrează la ridicarea unui pod important peste Drumul Naţional 5.

Riza Peker: "Mergem repede acum, vom munci şi mai repede, avem tot ce ne trebuie. Am mai făcut astfel de proiecte în Turcia, va fi simplu pentru noi să terminăm proiectul."

Adem Yildiz: "Sunt trist un pic pentru că stau departe de familia mea, dar sunt bucuros că românii sunt buni cu turcii. Vom fi rapizi şi vom termina cât de repede putem."

Şi reprezentantul companiei turce în România a fost angajat în aviaţia militară americană. Ţintele anunţate de el sunt ambiţioase.

Mustafa Gafuroglu, director ALARKO: "Până la sfârşitul anului vrem să terminăm 9,5 kilometri din lotul 2 şi 4,5 km din lotul 1. Iar până la sfârşitul lui 2022 să finalizăm lotul 2 şi 5,5 km din lotul 1."

Pentru asta are nevoie de forţă de muncă. Pe şantier se va lucra în două schimburi, nu în trei cum a plănuit iniţial, pentru că nu găseşte muncitori necalificaţi pentru al treilea schimb. Cea mai mare problemă o reprezintă însă angajaţii calificaţi: sudori, mecanici, operatori de utilaje, specialişti în beton armat.

Mustafa Gafuroglu, director ALARKO: "Încercăm să găsim forţă de muncă în România, dar aveţi prea multe proiecte de infrastructură şi sunt foarte mulţi români care au plecat afară. Suntem nevoiţi să ne aducem muncitori calificaţi din Turcia. 90% din muncitori vor fi români, 10% din Turcia."

În câteva săptămâni ar urma să mai vină peste 100 de muncitori calificaţi turci. Potrivit companiei, un angajat calificat câştiga 8.000 de lei net pe lună. Unul necalificat are 4-5.000 de lei pe lună, indiferent de naţionalitate.

Autostrada de centură înconjoară actuala centură a Capitalei. Deocamdată a fost licitată partea de sud, între A2 şi A1. Pe lotul 1 şi 2 lucrează turcii de la Alsim Alarko, iar pe lotul 3 grecii de la Aktor şi Euro Construct.

Însă lucrările pe actuala centură a Capitalei, care ar trebui modernizată între DN2 şi A2, autostrada spre mare, se mişcă foarte încet. Reprezentanţii CNAIR şi ai ministerului Transporturilor se plâng că sunt prea puţini muncitori pe şantier. Stadiul lucrărilor a ajuns la doar 6%, deşi cei 11 kilometri ar trebui terminaţi în luna august a acestui an.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62121004
Mulți români au început deja aprovizionarea pentru masa de Paște. Care sunt cele mai căutate produse

Cu două săptămâni înainte de Paște, mulți români au început deja aprovizionarea pentru masa de sărbători.

62185163
Un bărbat și-a luat copilul în brațe și a amenințat că se aruncă de la etajul 9. A fost reținut pentru șantaj

În Sectorul 6 al Capitalei a fost nevoie de o oră de negocieri intense, vineri dimineață,între poliție și un individ care voia să-și ia viața, pentru evitarea unei nenorociri.

62185153
Soluție inedită pentru gestionarea deșeurilor în Maramureș. Decizia autorităților

Soluție inedită pentru gestionarea deșeurilor, într-o localitate din Maramureș. Autoritățile îi lasă pe oameni să arunce resturile din construcții, și nu numai, în două râpe din zonă.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.