Lucrările la Autostrada Transilvania au fost reluate după 12 ani de stagnare. Până în 2026, aceasta va fi funcțională

×
Publicitate

În doi ani, am putea circula aproape doar pe autostradă, de la Câmpia Turzii până la ieșirea din țară, prin vama Borș.

După ce au fost abandonate acum 12 ani, când contractul cu compania Bechtel a fost reziliat, iar statul român a plătit peste un miliard de euro, lucrările la Autostrada Transilvania au fost reluate. Primul dintre cele două tronsoane are termen de finalizare 2026, iar cel de-al doilea, un an mai târziu.

Porțiunea de la Suplacu de Barcău - Chiribiș are o lungime de 26,3 km. Cea mai importantă lucrare este un viaduct de 1,6 kilometri care traversează un lac de acumulare.

Mai bine de o treime dintre lucrări au fost făcute încă din 2013, când Bechtel a abandonat șantierul, dar unele elemente de construcție s-au degradat în timp.

Călin Roman, director firma executantă: Vom încerca să folosim cât mai mult din materialele pe care le găsim. Vom executa lucrări de reparații. Suntem deja mobilizați, cu peste 120 de utilaje, respectiv peste 200 de oameni."

La pasajul care traversează lacul, muncitorii trebuie să refacă toate parapetele - multe s-au furat - și să curețe de rugină întreaga armătură din fier beton. Pentru asta folosesc un aparat cu laser.

Ionuț Ciurea, director executiv Asociația Pro Infrastructură: E bine că sunt mobilizați. O să vedem în perioada următoare cum o să-și crească utilajele și oamenii de pe lot pentru finalizarea lucrărilor lăsate de izbeliște, începute de Bechtel în 2004, deci vorbim, iată, de 22 de ani."

Autostrada Transilvania ar urma să aibă aproximativ 442 de kilometri

Autostrada Transilvania, București - Borș, ar urma să aibă aproximativ 442 de kilometri. Deocamdată se circulă pe 46% din ea, doar București - Ploiești și Târgu Mureș - Gilău sunt deschise integral.

Acum se lucrează pe tronsonul 4, Gilău - Borș, care are o lungime de 166,55 kilometri.

Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR: Părerile sunt împărțite: la vremea respectivă a fost reziliat, pentru că ni s-a părut prea scump. Practic, dacă stăm să comparăm prețurile de-atunci cu prețurile de-acum, cred că ieșeam mai bine dacă rămânea contractul în vigoare, cu firma Bechtel.

Localnic: Să fie gata cât mai repede, să putem circula pe ea."

Tronsonul Suplacu de Barcău - Chiribiș ar urma să fie terminat anul viitor. Lucrările la cealaltă porțiune, Chiribiș - Biharia - de 28 de km - ar trebui să înceapă în mai, dacă vor fi rezolvate câteva probleme juridice.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Berăria H din București a fost închisă temporar după ce ANPC a descoperit un val de nereguli. FOTO

Berăria H din București a fost închisă temporar începând din 1 martie, după ce inspectorii ANPC au găsit gândaci atât pe paviment, pe bar, cât şi pe ustensile şi în recipientele alimentare.

Restricții de circulație pe Valea Oltului, de marți, 4 martie 2025. Șantierul va dura aproximativ 30 de zile

Se instituie noi restricții de circulație pe Valea Oltului. De marți, 4 martie, la kilometrul 201, în zona cascadei Lotrișor, sunt lucrări de protecție a versanților.

Expert: ”Frații Tate au acum legături cu Casa Albă. Unul dintre avocații lui Tate ocupă acum o poziție la Casa Albă”

Fraţii Andrew și Tristan Tate au ajuns în statul american Florida și, cel puțin teoretic, ar trebui să rămână acolo până la sfârșitul lunii martie, când ar urma să se prezinte la Poliția Voluntari, pentru a semna controlul judiciar.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.