Lotul Margina–Holdea de pe A1 Lugoj - Deva a trecut de 50%. Când am putea avea autostradă continuă între Sibiu şi Nădlac

62598001
protv.ro

 Secţiunea Margina - Holdea, în lungime de 9,13 kilometri, de pe Autostrada Lugoj - Deva (A1), a ajuns la un stadiu fizic al lucrărilor de 56%, a anunţat directorul general al CNAIR.

Potrivit oficialului, la ora actuală, asocierea de constructori români şi bosniaci (UMB Spedition - EuroAsfalt) este mobilizată în şantier cu 330 de muncitori şi 85 de utilaje.

Şeful CNAIR a precizat că, în cazul Tunelului 1, s-au finalizat excavaţiile şi lucrările de torcretare în ambele galerii (cea de pe calea 2 are o lungime de 415 metri şi cea de pe calea 1 are o lungime de 367,5 metri).

De asemenea, fundaţiile boltei întoarse au fost finalizate la ambele galerii, iar în galeria de pe calea 2 a fost, deja, montată hidroizolaţia pe o lungime de 340 de metri, în timp ce în galeria de pe calea 1 a fost montată hidroizolaţia pe 324 de metri.

„În momentul de faţă se poate traversa cu maşina galeria de pe sensul Nădlac-Sibiu (calea 2)”, a menţionat Cristian Pistol.

În acelaşi timp, pentru Tunelul 2, la galeria de pe calea 2 (în lungime de 1.985 de metri) s-au excavat 930 de metri, iar la galeria de pe calea 1 (în lungime totală de 1.825 de metri) au fost excavaţi 1.144 de metri.

„Pentru creşterea ritmului lucrărilor de excavaţie la Tunelul 2, constructorii vor deschide un nou acces în galeria de pe sensul Sibiu - Nădlac (calea 1) şi vor lucra din opt puncte. A fost finalizată platforma pe care se va monta fabrica de grinzi care vor fi montate pe poduri şi viaducte”, a subliniat directorul general al CNAIR.

Acesta a adăugat că valoarea contractului pentru aceste lucrări, ce trebuie finalizate anul acesta, se ridică la 1,82 miliarde lei (fără TVA), iar banii provin din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

În momentul în care secţiunea Margina - Holdea va fi deschisă se va putea circula neîntrerupt pe autostradă, de la Boiţa la Nădlac, pe o distanţă de peste 360 km, a punctat Pistol.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
autostrada
Câți kilometri de autostradă ar putea avea România în 2026. Legătura A3–A2, ratată în sezonul estival

Bucata din autostradă de centură a Bucureștiului care conectează A3 de Autostrada Soarelui nu va fi gata în acest sezon estival.

62414204
Cine ține pe loc Autostrada A0 și când va deveni Centura Capitalei un bulevard confortabil

Vom sta, probabil, cu sufletul la gură până în ultima clipă ca să aflăm dacă – măcar de la sfârșitul acestui an – vom putea circula, în sfârșit, în condiții decente pe ambele centuri ale Capitalei.

A7
Risc major de pierdere a fondurilor PNRR pentru autostrada A7. România ar putea rata termenul din august 2026

Asociaţia Pro Infrastructură avertizează, luni seară, că există ”risc semnificativ” de pierdere a banilor din PNRR pentru A7, întrucât s-au redus drastic şansele de respectare a termenului, respectiv august 2026.

Recomandări
Luca niculescu inquam photos george calin
Luca Niculescu începe azi negocierile pentru formarea Guvernului. Ce cer partidele în schimbul votului din Parlament

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.

Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie.