Locuitorii unei localități din Prahova se cinstesc cu berea răcită de inundații: ”Nimeni nu face nimic”

×
Publicitate

Fenomenele extreme au pus stăpânire pe țara noastră. Furtunile violente și inundațiile au măturat zone întinse, iar oamenii se văd neputincioși în fața naturii, care ne surprinde de la o zi la alta.

Grav este că vorbim și de tornade, iar specialiștii spun că sunt șanse mari ca astfel de episoade să se repete.

Tornada care a apărut pe cer, în comună Istria, din judeţul Constanța, a unit cerul cu pământul. Iar vârtejul uriaş s-a deplasat cu viteză mare.

"Este clar cum a coborât din nor, s-a format aspectul acesta de fuior, de vârtej şi chiar a atins solul. Se pare că au apărut mai frecvent în partea de SE a teritoriului", spune un meteorolog.

Ploile torenţiale, viiturile şi tornadele care s-au năpustit asupra României în ultimele săptămâni îi fac pe specialişti să vorbească despre un an al extremelor.

Roxana Bojaru, climatolog ANM: "Avem şanse mari să trăim încă fenomene extreme, instabilităţi puternice care sunt însoţite nu doar de ploi intense ci și de intensificări de vânt, grindină şi chiar tornade şi trombe marine. Aţi observat cât de frecvent au început să apară."

Pe de altă parte, inundaţiile au continuat să distrugă gospodării. În localitatea Bărcănești din judeţul Prahova, de pildă, oamenii s-au trezit, după o ploaie puternică, cu şuvoaiele în curţi. În zonă, panza freatică este aproape de suprafaţă, aşa că pământul mustește de apă.

Totuşi, în plin necaz, unii nu au renunţat la berea luată de la rece, direct din apa care inundă localitatea.

"Hai să ne filmeze şi pe noi cum bem bere, mă…E nasol de tot, e nasol, nimenea nu face nimic", spun loocalnicii. 

În schimb, sinistraţii din comună Alunu, judeţul Vâlcea, stau din nou cu teamă. La un an de la alunecările de teren care au distrus mai multe case.

Râul Olteț a ieşit din matcă dintr-un motiv revoltător, care ţine de incompetenţa autorităţilor - mare parte din albie este ocupată de tuburi pe care muncitorii le-au abandonat acolo de un an. Autorităţile voiau să protejeze albia râului, în cazul în care halda de steril o ia la vale. Numai că lucrarea nu a fost terminată.

Primarul comunei spune că tuburile ar trebui îndepărtate cât mai repede, dar nu ştie cine şi când o să facă asta.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Două grenade din Al Doilea Război Mondial, găsite pe un șantier din Pitești

Descoperire periculoasă pe un șantier din Pitești. Câțiva muncitori au găsit două grenade din Al Doilea Război Mondial, care au ieșit la suprafață după ploile din ultimele zile.

Bucăți din tencuiala unui bloc din Tg. Jiu căzute pe mașini. ”Până nu moare cineva nu repară”

Indiferența oamenilor ar fi putut să ducă la o tragedie miercuri seară, în Târgu Jiu.Bucăți de tencuială de pe fațada unui bloc s-au desprins și au lovit trei mașini parcate.

Patru răniți, printre care și un copil de 7 ani, după ce o mașină a ajuns într-un bar

O mașină scăpată de sub control a lovit un autoturism parcat și a ajuns pe terasa unui bar dintr-o localitate din Dolj.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.