Localitatea cu o singură trecere de pietoni pe 6 km. Șoferii ocolesc câte 15 km pentru a întoarce

×
Publicitate

Separatoarele de sens montate în localitățile traversate de DN 1 îi împing pe oamenila gesturi periculoase.

În lipsa unor treceri de pietoni, cei care vor să ajungă la rude, la magazin, sau la biserica de peste drum sar peste bucățile de beton.

Șoferii se plâng și ei că ocolesc kilometri întregi pentru că nu sunt intersecții. Cu toate acestea, siguranța în trafic a crescut.

Potigrafu, Puchenii Mari, Romanești și Bărcănești sunt localități împărțite acum în două de separatoarele de sens montate de Compania Națională de Drumuri.

Doar că în toată localitatea Pucheni, de exemplu, există o singură trecere de pietoni pe o distanță de 6 kilometri.

În zona sunt și câteva pasarele, însă la mare distanță, se plâng oamenii. Iar bătrânii și persoanele cu dizabilități nu pot traversa. Este și cazul unei doamne operată la ambele picioare.

Localnică: „Nu mai putem să mai trecem la magazine, nu mai putem să mai trecem nicăieri. Am nepoții pe partea ailaltă. Eu nu mai pot să trec pe pasarelă, nu pot să mă urc.”
Reporter: „Biserica, dispensarul?”
Localnică: „Pai asta e problema cea mai gravă, dar ce facem cu mortul? Când se întamplă un deces ce facem?”
Reporter: „Cimitirul este?”
Localnică: „Pe partea cealaltă."

Așa că localnicii își iau inima în dinți și escaladează imprudent bucățile de beton. Nu se gândesc că pot sfârși sub roțile mașinilor. La 70 de ani, un bărbat își riscă zilnic viață.

Localnic: „Sunt un pic cam sportiv și sar peste ea, să mă duc să iau o sticlă de apă.”
Reporter: „Nu vă e teamă că vă calcă mașină?”
Localnic: „Sunt atent.”

Alții recurg la alte mijloace și mai riscante.

Localnic: „Sar peste asta sau dacă nu, am cal și căruță acasă și trag o d-asta pe margine și traversez direct.”

Nici șoferii nu au viață ușoară. Ca să ajungă, de pildă, la o instituție pe partea opusă a drumului, fac uneori un ocol de 10-15 kilometri.

În 2006, când oficialii au decis montarea de separatoare la intrarea și ieșirea din localitățile traversate de DN1, în proiectul proiectul inițial apăreau sensuri giratorii și treceri de pietoni, care nu au mai fost însă amenajate.

Autoritățile locale au mers la Minsterul Transporturilor pentru a-i întreba pe oficiali de ce proiectul inițial nu a fost respectat.

Constantin Negoi, primar Puchenii Mari: „Noi nu zicem ca în țările occidentale, treceri de pieoni din 500 în 500 de metri și sensuri giratorii, dar să nu ai într-o comună cu 8.500 de locuitori decât o singură trecere de pietoni în 6 kilometri de balize nu se poate.”

Supărați, localnicii spun că la finalul săptămânii vor ieși în stradă și vor protesta pe singura trecere de pietoni din zonă.

Contactați de Știrile PROTV, cei de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere au dat un răspuns moralist.

Reprezentanții CNAIR spun că înainte să blameze o măsură de siguranță rutieră, oamenii trebuie să facă un exercițiu de imaginație și să-și analizeze varianta pe care o preferă.

Să consume o cantitate infimă de combustibil pentru o manevră în condiții de siguranță ori să aibă un cunoscut implicat într-un accident rutier.

Articol recomandat de sport.ro
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Citește și...
62109501
Decizia oficială a CCR. Cine ar mai putea beneficia de pensii speciale

Primarii rămân, deocamdată, printre cei care ar putea primi, anul viitor, pensii speciale.

62069226
Alertă în județul Dolj. 26 de elevi din două localități au acuzat stări de rău

Alertă în județul Dolj, după ce 26 copii de la școli, din două localități diferite, au acuzat stări de rău, greață și iritații ale căilor respiratorii.

62084714
Mai multe organizaţii civice îi cer lui Iohannis să nu promulge noua Lege a Educației

Mai multe organizaţii civice cer preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge modificările la Legea Educaţiei.

Recomandări
Shutterstock oameni la guvern
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.